Pompierii militari zimniceni au fost solicitați în data de 12.05.2013, la ora 02.30, să intervină pentru scoaterea unei persoane posibil înecate din lacul de pe raza comunei Izvoarele. Sosiți la fața locului cu o ambulanță SMURD, o autospecială de intervenție de capacitate medie și un camion cu barca de salvare din dotarea subunității, pompierii militari au aflat de la cei prezenți că persoana în cauză, Ștefan N., de 40 de ani, din municipiul Alexandria, ce se afla la pescuit, căzuse se pare din neatenție în lac.
După aproximativ trei ore de căutări, trupul neînsuflețit al lui Ștefan N., a fost găsit și scos la mal, de unde paramedicii nu au mai putut constata decât decesul. Cazul a fost preluat imediat de către poliție pentru cercetări.