Sport

Performanţă la ONSS fotbal fete. Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” s-a calificat la faza naţională!

pedagogicÎn urmă cu câteva zile a avut loc, la Urziceni, etapa de zonă a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la fotbal fete, licee, întrecere la care au participat patru echipe, reprezentantele judeţelor Ialomiţa, Prahova, Girugiu şi Teleorman (Liceul Pedagogic Mircea Scarlat Alexandria); au absentat, din motive necunoscute, două echipe, reprezentantele judeţelor Ilfov şi Călăraşi. Competiţia s-a jucat în sistem campionat – fiecare cu fiecare, astfel încât echipele participante să aibă cât mai multe jocuri, dar şi pentru a se face o evaluare cât mai exactă a competitoarelor, la final stabilindu-se clasamentul final, în urma căruia echipa câştigătoare s-a calificat pentru faza naţională.

Una din protagonistele turneului de la Urziceni era considerată echipa din Alexandria, pregătită de prof. Carmen Muşat şi Iulian Ciobanu, care, după trei jocuri în care şi-a demonstrat valoarea, a câştigat turneul şi, implicit, s-a calificat din nou la faza naţională.

În cele trei jocuri disputate, tinerele sportive ale  Liceului Pedagogic Mircea Scarlat Alexandria au arătat destul de multă coeziune, au câştigat fără prea multe emoţii şi în final au arătat că merită calificarea la faza finală a competiţiei, mai ales că această performanţă vine după ce, în urmă cu un an, liceul alexăndrean participase la faza naţională. “Ce pot să spun, suntem mulţumiţi de rezultate, de modul în care fetele au jucat şi sperăm să avem o prestaţie la fel de bună şi la faza naţională. Consider că prin această calificare, pentru al doilea an consecutiv la faza finală, se recunoaşte efortul acestor fete, dar şi calităţile pentru performanţă ale acestora” , a spus prof. Carmen Muşat, unul din coordonatorii echipei Liceului Pedagogic din Alexandria.

Să mai punctăm faptul că faza naţională a ONSS la fotbal licee, fete, se va desfăşura în perioada 24-26 mai a.c., la Roman, judeţul Neamţ.

 

Rezultatele înregistrate de echipa Liceului Pedagogic Mircea Scarlat Alexandria la turneul de zonă al ONSS la fotbal licee, fete, desfăşurat la Urziceni:

– Teleorman – Giurgiu 4-0;

– Prahova – Teleorman 1-2;

– Teleorman – Ialomiţa 1-0.

Clasament final: 1. Teleorman (Liceul Pedagogic Mircea Scarlat Alexandria), 2. Prahova, 3. Ialomiţa, 4. Giurgiu.

Lotul de sportive al echipei din Alexandria, pregătit de prof. Carmen Muşat şi Iulian Ciobanu: Diana Roşu, Andrada Delcea, Patricia Jderu, Gabriela Genescu, Elena Dorobanţu, Alexandra Nedeluş, Ancuţa Ciortea, Ştefania Ilie, Maria Trăistaru, Andreea Cristoaica.

One Comment

  1. Iancu-Piper

    Musat este un MEGA-PERFORMER!!!!La SALIGNY in Rosiori de Vede a umplut doua vitrine de trofee!Musat a schimbat mentalitati si vieti este un super erou local!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.