Sport

Performanţă deosebită pentru sportul teleormănean – Beatrice Şerban este pentru a doua oară campioană mondială la culturism!

beti 2În ultimele două săptămâni, culturismul teleormănean a reuşit câteva performanţe cu adevărat notabile, care au demosntrat încă o dată că acolo unde există calităţi, completate cu muncă în sala de antrenamente, se poate face performanţă. Una din cele mai importante sportive din Teleorman, alexăndreanca Beatrice Şerban, a reuşit să devină, pentru a doua oară în carieră, campioană mondială la culturism, după concursul desfăşurat zilele trecute în Mexic! A fost o performanţă deosebită pentru alexăndreanca în vârstă de 22 de ani, legitimată la CST Alexandria (antrenor Florian Dumitru), care astfel îşi păstrează titlul reuşit în urmă cu un an de zile, în Mongolia (la Ulan-Bator). Acest rezultat de prestigiu reuşit de Beti Şerban, sportivă recunoscută pe plan local pentru calităţile şi meritele ei plan naţional/internaţional (a fost distinsă cu titlul de cetăţean de onoare al Alexandriei în 2012), vine să confirme că rezultatele de până acum nu sunt întâmplătoare şi pot fi depăşite pe viitor.

O altă competiţie majoră la care Beatrice Şerban a concurat în această toamnă a fost Campionatul naţional de cutlruism şi fitness, întrecere care s-a desfăşurat la cluj Napoca, unde alexăndreanca a concurat în proba de senioare, categoria 163 cm, dar şi proba de open women phizic. Iar prestaţia ei a fost răplătită de juriul de concurs cu locul 1, implicit medalia de aur.

“Beatrice a fost foarte bine pregătită, noi am căutat să prindă vârful de formă la Mondiale, şi, chiar dacă am avut un timp relativ scurt pentru a ne pregăti în această probă, ea a reuşit să confirme. Proba women phisic este o probă nouă în culturism, iar Beatrice a demonstrat că poate să facă repede trecerea către această probă, prin munca depusă la antrenamente”, a spus antrenorul sportivei din Alexandria, Florian Dumitru.

De precizat ar fi faptul că pentru Beatrice Mihaela Şerban, sportivă legitimată la CST Alexandria, titlul mondial obţinut în Mexic (în perioada 3-5 octombrie a.c.) este al doilea în palmares, la nivel de junioare, iar titlul naţional reuşit la Cluj Napoca (în perioada 26-28 septembrie) este al doilea la nivel de senioare în ţară.

Rezultatele obţinute de Beatrice Şerban la Campionatele Mondiale de juniori au fost următoarele:

– locul 1, medalie de aur (2), ediţiile 2014 în Mexic şi 2013 în Mongolia;

– locul 2, medalie de argint (1), în ediţia 2011 în Spania;

– locul 3, medalie de bronz (1), în ediţia 2012 în Ungaria.

La Campionatele naionale de senioare, Beatrice Şerban a obţinut titlul naţional în 2013 şi 2014.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.