La activitățile polițiștilor români au participat doi polițiști din Italia, precum și un reprezentant Europol
Marți, Poliția Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 20 de percheziții în municipiul București și în 10 județe, la locuințele mai multor persoane bănuite de infracțiuni informatice. Întreaga acțiune a beneficiat de sprijinul Europol, Eurojust și a autorităților judiciare din Italia.
La data de 6 septembrie 2016, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. — S.T. Pitești, au efectuat 20 de percheziții domiciliare, în București și în județele Argeș, Vâlcea, Suceava, Gorj, Vaslui, Buzău, Teleorman, Botoșani, Caraș-Severin și Dolj.
Activitățile, la care au participat și doi polițiști din Italia, precum și un reprezentant Europol, s-au desfășurat la locuințele membrilor unui grup infracțional organizat, format din 30 de persoane, specializat în infracțiuni informatice.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că, începând cu anul 2013, membrii grupului infracțional organizat ar fi montat dispozitive de tip skimming la ATM-uri din Franța, ar fi falsificat instrumente de plată electronică și le-ar fi pus în circulație prin achiziționarea de produse de vestimentație și încălțăminte de la mai multe societăți comerciale din Italia.
Prin activitatea infracțională, cei în cauză ar fi obținut venituri ilicite de aproximativ 60.000 de euro. Cu sprijinul autorităților judiciare din Italia, au fost emise 7 mandate europene de arestare preventivă.
În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat 3 hard disk-uri, 5 laptop-uri, 1 tabletă, 30 de suporți optici, 2 memory stick-uri, 15 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 9 carduri bancare, precum și 20.000 de lei și 4.100 de euro.
De asemenea, 3 persoane au fost identificate și conduse la sediile parchetelor curților de apel din București și Craiova.
Întreaga acțiune a beneficiat de sprijinul Europol și Eurojust. Suportul de specialitate a fost asigurat de S.R.I. și Departamentul de Informații și Protecție Internă. La activități au participat și polițiști specializați în combaterea criminalității organizate și polițiști de investigații criminale, din cadrul structurilor teritoriale ale Poliției Române, precum și jandarmi.
Cei în cauză sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, punerea în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, deținerea de echipamente, inclusiv hardware și software cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fapte comise atât pe teritoriul României cât și în Franța și Italia. (C.P.)