Eveniment

Percheziţii la contrabandiştii de ţigări

tigariPoliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice teleormăneni au descins joi, 30 iulie, la domiciliul mai multor persoane de pe raza localităţilor Măgura şi Călineşti, persoane despre care aveau cunoştinţă că se ocupau cu contrabanda de ţigări. Potrivit IPJ Teleorman, joi, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de poliție județean Teleorman, continuând investigațiile în cadrul a două dosare penale, au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza comunelor Măgura și Călinești. Percheziţiile au fost făcute în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Alexandria. În urma descinderilor, la locuinţele percheziționate au fost găsite şi ridicate 1.200 de țigarete nemarcate fiscal sau marcate fiscal necorespunzător.

În ambele cauze, având în vedere probatoriul administrat până în prezent, urmează a se propune începerea urmăririi penale privind infracțiunea de contrabandă, urmând a se propune soluție prin Parchet, precizează IPJ Teleorman. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.