48 de mandate de percheziție domiciliară, 80 de mandate de aducere și 32 de ordonanțe de ridicare de înscrisuri sunt puse în aplicare astăzi de polițiștii și procurorii din București, la adrese din Capitală și județele Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea şi Gorj, fiind vorba de un dosar penal de delapidare.
Potrivit reprezentanților Direcției Generale a Municipiului București (DGPMB), la începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unităţi bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operaţiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei”. În urma probatoriului administrat a reieşit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, fapte ce au fost reţinute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajaţi din cadrul unei unităţi bancare şi mai multe persoane juridice.
Conform anchetatorilor, două persoane angajate la unitatea bancară, ajutate de apropiați și de șapte persoane juridice, ar fi folosit în interes personal 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat, în perioada 2019-2022.
Acţiunea beneficiază de sprijinul mai multor subunităţii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului, precum şi din partea inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea, Argeş şi Gorj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.