Poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au făcut zece percheziţii domiciliare în cursul dimineţii de marţi, 12 martie, şi au pus în executare şase mandate de aducere în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Maramureş şi Teleorman. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, Adrian Ilicea, acţiunea a fost organizată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar din cadrul IPJ Teleorman au participat la acţiune poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, la o singură descindere, fără a ne putea spune dacă dintre cele şase mandate de aducere vreunul este în Teleorman. În cazul în care poliţiştii din cadrul IGPR au descins şi în alte localităţi, la acestea nu au mai participat poliţişti din judeţul nostru.
Verificările de specialitate ale poliţiştilor Capitalei, efectuate în perioada 2012-2013, au relevat faptul că membrii grupului identificau şi racolau persoane cu posibilităţi financiare reduse, pe numele cărora erau preluate fictiv societăţi comerciale ce anterior avuseseră activitate economico-financiară, după care, odată preluate societăţile pe numele intermediarilor, membrii grupului cumpărau mărfuri în cantităţi mari, pe care le achitau folosind instrumente de plată fără acoperire, prin acest mod de operare, grupul infracţional înşelând mai multe societăţi comerciale cu suma de peste 750.000 de euro. (C.P.)