“Pentru mine, cântecul este o rugăciune amestecată cu bucurie, cu durere, cu tristeţe şi dor”… – Artişti din întreaga ţară l-au comemorat pe Liviu Vasilică la Muzeul Satului “Dimitri Gusti”

Carmen Dumitrescu

Despre Liviu Vasilică se pot încă spune multe lucruri. Aşa se întâmplă, în general, cu oamenii de geniu care reuşesc să genereze interes chiar şi la mulţi ani după trecerea lor în nefiinţă. Însă, nu oricine îşi poate permite să discute despre viaţa şi temperamentul unuia dintre cei mai iubiţi şi cunoscuţi teleormăneni, legitimitatea unui astfel de demers aparţinând celor care i-au fost apropiaţi în timpul vieţii, în speţă, soţia, copiii şi prietenii din lumea muzicii. Anul acesta, familia marelui artist a luat iniţiativa organizării unui concert în  memoria celui care anul acesta ar fi împlinit vârsta de 63 de ani la Muzeul Satului “Dimitri Gusti” din Bucureşti, aceasta fiind o dovadă supremă de recunoaştere a celui care a dus numele Teleormanului pe una dintre culmile recunoaşterii artistice, dar şi o dorinţă veche a soţiei celui mai important rapsod al judeţului.

Deşi prima parte a zilei de duminică, 30 iunie, a fost una dificilă din punct de vedere meteo, ploaia punându-şi amprenta pe fiecare secundă, la Muzeul Satului au sosit artişti din întreaga ţară, oameni care l-au cunoscut, l-au apreciat şi l-au iubit sincer pe Liviu Vasilică, lacrimile fiind de foarte multe ori, prezente în ochii auditoriului. La succesul evenimentului a contribuit şi Primăria Alexandria, reprezentată acolo de şeful Compartimentului de Cultură, Alexandra Drăguţ, care a dorit personal să se implice în comemorarea marelui artist, pe care l-a şi cunoscut şi apreciat atunci când titanul era încă în viaţă. Astfel, fiecare invitat a primit o plachetă comemorativă, pe care sunt înscrise cuvintele lui Liviu Vasilică: “Pentru mine, cântecul este o rugăciune amestecată cu bucurie, cu durere, cu tristeţe şi dor”, astfel încât fiecare să îşi amintească de sufletul frumos şi cald al celui care ne-a învăţat, prin munca lui asiduă, despre valori şi credinţe.

Evenimentul a demarat în jurul prânzului cu un “Cuvânt pentru Liviu Vasilică” al directorului general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitri Gusti”, urmat de mai multe momente emoţionate, susţinute de cercetători, etnomuzicologi şi realizatori TV care l-au iubit pe Liviu Vasilică. Printre numele mari prezente la eveniment s-au numărat: Elise Stan, Lia Cosma, etnomuzicologul Irina Dragnea,  Viorica Flintaşu, doctorul Gabriela Păunescu, Valeria Arnăutu, Angela Săftoiu, Mariana Stănescu, Ioana Bogdan, Maria Butaciu, Petrică Mâţu Stoian şi Floarea Calotă. Vremea rea nu i-a împiedicat pe aceşti mari oameni să vină din toate colţurile ţării, din Ardeal, Moldova sau chiar Chişinău să vină să comemoreze amintirea celui care a lăsat în urmă un adevărat tezaur cultural. Un moment extrem de emoţionant a fost cel susţinut de teleormăneanca Floarea Calotă, care a reuşit să transforme un cântec de jale într-un moment în care nimeni nu şi-a mai putut reţine lacrimile. Chipul lui Liviu Vasilică a privit în tot acest timp audienţa de pe un panou şi părea fericit… Copiii săi au reuşit, aşa cum era de aşteptat, să impresioneze pe toată lumea prin munca lor. Livia Vasilică a reuşit, împreună cu grupul “Muguraşi de Teleorman” al Asociaţiei Cultural-Artistice “Liviu Vasilică”, să demonstreze că munca şi valorile care l-au motivat pe tatăl ei pot fi duse mai departe prin muncă, implicare şi suflet, iar Florin Vasilică, împreună cu grupul său, au reuşit să readucă în prim-plan amintirea unui cântec definitoriu pentru repertoriul tatălui său: “Hai, hai, cu trăsioara”. Amândoi şi-au propus, potrivit propriilor declaraţii, să ducă mai departe nu doar amintirea, ci şi munca şi tezaurul cultural al tatălui lor, pe care îl păstrează în suflet cu evlavie.

Cuvântul final al soţiei artistului a emoţionat pe toată lumea, Florina Vasilică vorbind, printre lacrimi, despre importanţa comemorării titanului, dar şi despre munca asiduă a omului Liviu Vasilică, un om care a iubit folclorul şi valorile româneşti, amintind tuturor că viaţa e scurtă, însă ceea ce rămâne sunt valorile care o construiesc. Din care pot învăţa generaţiile care vin. În fapt, în asta constă şi importanţa activităţii marilor artişti: în transmiterea, de la suflet la suflet, a unor principii care pot face existenţa nu doar mai suportabilă, ci chiar frumoasă…