În perioada 01 martie – 16 mai, la centrul judeţean APIA sau la centrele locale se depun fără penalizări cererile unice de plată.
Cererile unice de plată pot fi depuse şi după data de 16 mai 2016, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul, dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 16 mai. Solicitările depuse după data de 10 iunie 2016 nu mai sunt admise la calcul, iar beneficiarului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.
Și în Campania 2016, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online.
Finalizarea și închiderea cererii unice de plată în IPA Online se face numai în centrele APIA, în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum și corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.
Cererile unice de plată se depun la centrele județene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol şi la centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.
Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
Pentru a utiliza timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea cererii, este necesar ca fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați, pentru a nu se aglomera în ultimul timp, cum se întâmplă în fiecare an de altfel, și în acest fel existând riscul de a nu mai putea depune cererea. (C.P.)