În cadrul conferinţei de presă ţinute vineri, 7 august, directorul executiv al Casei de Pensii Publice Teleorman, Emilian Bomboe a prezentat raportul privind activitatea desfăşurată de instituţia pe care o conduce în semestrul 1 al anului 2015 şi a vorbit, totodată, despre ultimele noutăţi legislative în domeniul pensiilor. De asemenea, au fost aduse în discuţie subiecte de interes pentru pensionarii teleormăneni, ca biletele de tratament sau mult mai puţin plăcutele reţineri din pensii în baza titlurilor executorii.
Potrivit datelor prezentate de către directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Teleorman, la finele lunii iunie a anului 2015, în evidenţele instituţiei pe care o conduce figurau 129.599 de dosare şi 112.195 beneficiari, dintre care 93.954 pensionari din sectorul de stat, 24.954 pensionari din sectorul agricol, dar şi 11.110 beneficiari de legi speciale.
Dintre cei 112.195 de beneficiari, lunar, Casa Judeţeană de Pensii Teleorman efectuează aproximativ 224 de reţineri din pensii în baza titlurilor executorii comunicate de executorii judecătoreşti sau bancari, Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice, Cooperative de credit, primării, rate CAR-pensionari, pensii de întreţinere etc.
Potrivit directorului executiv al Casei de Pensii Teleorman, cei mai mulţi dintre pensionarii care se confruntă cu reţineri din pensie au contractat împumuturi de la diferite instituţii financiare bancare sau nebancare, pe care nu le-au mai putut plăti ulterior.(Violeta Mocanu)