Pensionarii teleormăneni vor primi luna aceasta pensiile mai devreme decât de obicei. Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii, pensiile plătite prin Poştă vor ajunge la beneficiari începând cu data de 11 decembrie, acestea urmând a fi achitate până pe 21 decembrie, iar cei care nu vor fi găşiţi la domiciliu îşi vor putea ridica drepturile băneşti de la ghişeele oficiilor poştale, până pe data de 28 decembrie. În cazul pensionarilor care primesc pensiile pe carduri, viramentele se vor realiza începând cu data de 12 decembrie.
Plata drepturilor veteranilor de război prin poştă se va efectua în acelaşi interval, şi anume 11-21 decembrie, la domiciliul beneficiarilor şi până în data de 28 decembrie la ghişeele subunităţilor poştale în cazul celor avizaţi la domiciliu.
Şi pensionarii care primesc pensiile pe carduri bancare se vor bucura de bani mai repede. Virarea sumelor pentru beneficiarii care îşi primesc drepturile de pensie sau cele prevăzute de legi cu caracter special prin conturi bancare, se face conform prevederilor convenţiilor încheiate între CNPP şi bănci, adică în intervalul 13-14 decembrie.
De precizat este că, mandatele pensionarilor ale căror drepturi sunt plătite prin bănci vor fi distribuite în perioada 11- 21 decembrie la domiciliul acestora şi în intervalul 27 decembrie 2012 – 8 ianuarie 2013 la ghişeele subunităţilor poştale pentru pensionarii avizaţi la domiciliu. Plata drepturilor restante de pensie, precum şi a altor drepturi prevăzute de legi cu caracter special, prin poştă, se va efectua în intervalul 18 – 21 decembrie la domiciliul acestora şi până la data de 28 decembrie la ghişeele subunităţilor poştale în cazul celor avizaţi la domiciliu. (C.P.)