Pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri s-a aflat și ordonanța de urgență privind unele măsuri de eficientizare a gestionării deşeurilor, precum şi modificarea unor acte normative, prin care se stabilește ca faptele de incendiere și îngropare a deșeurilor să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 5 ani.
“Decizia cea mai importantă este incriminarea faptelor de incendiere şi de îngropare a deşeurilor. Aceste practici afectează grav mediul înconjurător şi a decis Guvernul să fie o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 5 ani. (…) Incendierea şi îngroparea, practic, ne afectează pe toţi, afectează aerul şi afectează aproape ireversibil apele subterane. (…) Am ales varianta ordonanţei de urgenţă pentru că nu mai putem aştepta. Aceste incriminări intră în vigoare imediat ce apare în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă şi sancţiunile pot fi înăsprite imediat”, a declarat ministrul Mediului Barna Tanczos, la finalul ședinței de guvern. De asemenea, acesta a mai precizat că au fost majorate amenzile pentru abandonarea deşeurilor, astfel pentru persoană fizică amenda începe de la 10.000 de lei pentru deşeurile abandonate, până la 20.000 de lei, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 de lei până la 70.000 de lei.