Carmen Dumitrescu
În comuna Purani din Teleorman e, în general, linişte. Oamenii îşi văd linişti de treburile lor şi singurele momente când agitaţia pune stăpânire pe ei sunt campaniile electorale. Între campanii, ei nu se simt nici importanţi, nici demni de a fi luaţi prea mult în seamă de către reprezentantul de frunte al administraţiei locale, Emil Stoenescu. Oricum, dacă au probleme de rezolvat pe la Primărie, nimeni nu-i sprijină cu adevărat şi, în general, sunt obligaţi să-şi rezolve singuri, prin propriile resurse, situaţiile dificile în care ajung. Asta nu-i determină, însă, să se revolte niciodată şi nici să aştepte noile alegeri pentru a vota pe altcineva, pentru că Stoenescu a ştiut să se impună, astfel că mulţi dintre bătrânii comunei au convingerea că Stoenescu le va fi primar până când vor închide ochii.
Temperamental din fire, Stoenescu a reuşit, ca şi alţi primari ai judeţului, să facă legea în comuna lui, făcând uz de instrumente precum teama şi intimidarea. Social-democrat prin convingere sau poate doar din interes politic, căci în 2004 era ales pe listele PD, Stoenescu a ştiut să-şi aranjeze foarte bine existenţa, astfel încât el şi familia lui să aibă un prezent şi un viitor îmbelşugat, demonstrând şi el că politica te poate aduce într-o zonă de confort, din care uiţi care îţi sunt reperele exacte şi treci la abuzuri. Oamenii din comuna Purani sunt, de regulă, destul de timizi când vine vorba de a arăta cu degetul către primarul lor. Ei ştiu că oamenii primarului şi, uneori, chiar primarul trec la acţiuni agresive pentru a-şi intimida adversarii politici, iar temperamentul vulcanic al lui Stoenescu este un motiv de reţinere chiar şi în afara momentelor democratice, evidente doar o dată la patru ani. Ca şi alţi colegi ai săi de breaslă, Stoenescu nu dă dovadă în activitatea sa administrativă de calităţi foarte speciale. Nu e nici un bun orator, nici un primar virtuos, nici un specialist în administraţie publică. Dar se descurcă şi asta e tot ce contează, din punctul lui de vedere. Iar atunci când nu se descurcă, foloseşte imprecaţia şi bâta. Cel puţin, asta susţin mulţi dintre cei care locuiesc în Purani sau care au trecut prin comună în perioadele încrâncenate din punct de vedere electoral.
Până în acest moment, despre Stoenescu se crede că intenţionează să candideze la nesfârşit, postura de primar fiindu-i una foarte agreabilă. Pentru că primarul din Purani face parte din acea categorie de oameni vizibil săraci cu duhul, dar dornici să compenseze prin situarea în poziţii de putere publică. Lui Stoenescu îi place să fie influent şi să vadă teama şi slugărnicia în ochii celor din subordinea sa. Iar acest lucru este clar pentru majoritatea angajaţilor primăriei din Purani, care şi-au făcut un obiectiv din a nu-l supăra pe “domnul primar”, un fel de Dumnezeu al satului, în faţa căruia greşelile vor fi taxate. Până şi adversarii politici sunt timizi la Purani, pentru că “e mai bine să nu te pui rău cu Stoenescu”. Şi astfel, prin exemplul său, Emil Stoenescu arată celor care încă mai sperau într-o administraţie normală că, de regulă, oamenii răspund la bani sau teamă. Şi pentru că banii, de regulă, nu sunt niciodată suficienţi, ei primesc teamă din belşug.
