Carmen Dumitrescu
Nu e nimic greşit în ideea că atunci când vrei să testezi caracterul unui om, e bine să-i dai acces către glorie şi bani. E cea mai simplă cale de evaluare a felului în care un om este cu adevărat şi exemple, cel puţin în Teleorman, sunt numeroase. Însă, puţini sunt cei care corespund atât de bine profilului scroafei urcate în pom ca primarul comunei Suhaia, Costel Barbu. Mulţi dintre cei care îl cunosc, mai mult sau mai puţin vag, ştiu totuşi că, la bază, Costel Barbu este un individ fără trăsături marcante, în tinereţea lui fiind unul dintre membrii comunităţii faţă de care numai respect nu puteai avea, alcoolul şi alte substanţe generatoare de dependenţă preocupând toată tinereţea acestui individ, care n-a avut nici aplecare pentru studiu, nici pentru munca în folosul comunităţii. A avut, însă, de mic, planul de a face bani, plan care i-a şi reuşit, astfel că, asemeni tuturor “agăţătorilor” din mediul politic, a profitat de dorinţa unora de a fi linguşiţi, a mers exact pe varianta aceasta a succesului şi a punctat exact atunci când trebuia. Şi uite aşa, Costel Barbu, zis Bitanu, a urcat în pom sau, pardon, pe fotoliul de primar al comunei Suhaia, obţinând şi nişte funcţii politice semnificative în cadrul PDL Teleorman.
Bitanu este genul de om cu feţe multiple, care te pupă atunci când simte că poate avea foloase de pe urma ta şi care te scuipă atunci când se află în compania celor care te detestă. Mai mult, profitând de carisma nativă, pentru care nu are niciun merit, Bitanu a înţeles că în societate eşti bine primit dacă ai grijă de imagine. Şi atunci, a ajuns să se auto-intituleze “Mazăre de Teleorman”, să-şi pună exclusiv costume de mii de euro pe el, să se îmbarce în fiecare dimineaţă într-un autoturism de lux şi să umble cu banii la vedere, ca să ştie toată lumea cât de mare e bunăstarea sa. Cei care au avut tupeul să-l critice au fost taxaţi dur, cu adjective de tipul “frustraţi”, “complexaţi” sau “proşti”. Mai ales că Bitanu nu se fereşte de cuvinte şi le foloseşte exclusiv pe cele care pupă sau dor.
A făcut, pe alocuri, şi unele erori. Însă, în puncte esenţiale şi pe fondul necunoaşterii unor elemente teoretice, pentru că, aşa cum am mai spus, Bitanu n-a fost un fan al şcolii, astfel că a fost imprudent şi şi-a lăsat nevasta să-l servească în subordine şi a cheltuit, se zice, în mod aberant şi nejustificat, ceva bani publici. Oricum, încrezător, aşa cum sunt toţi oamenii dintr-o anumită categorie, Bitanu declară pe oriunde apucă faptul că nu va suferi niciodată consecinţe pentru nimic. În comuna lui, el joacă rolul unui rege. El dă de lucru oamenilor, el îi bagă în şomaj, el taie, el spânzură, el sprijină, el face legea peste tot, indiferent că e vorba de şcoală sau de biserică. În Suhaia, Bitanu e un fel de Dumnezeu pe care oamenii nu îl contestă, dar nu din dragoste, aşa cum se amăgeşte el, ci de frică. Evident că mai sunt numeroase aspecte din viaţa lui Bitanu care îl fac pe acesta reprezentantul tipic al persoanei lipsite de caracter autentic, însă de acestea nu ne vom lega, fiind prea decenţi pentru a pleca pe urmele vieţii personale a oamenilor politici.
Însă, indiferent de ce s-ar mai putea spune despre Bitanu, nu trebuie să negăm faptul că, în adâncul său, e un om bun şi generos, impresionat de cazuri sociale şi dispus întotdeauna să ajute. Dar cu un preţ. Aşa că pentru Bitanu viitorul sună bine şi, poate mai mult decât atât, el serveşte, în Teleorman, ca şi model pentru toţi cei care, neavând prea multe resurse personale, se gândesc că banii i-ar putea salva de handicap…
