Social

Pe piaţa forţei de muncă din Teleorman, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt la… şomaj

În judeţul Teleorman, rata şomajului creşte de nu se mai opreşte, astfel că, la sfârşitul lunii martie, s-a înregistrat o rată a şomajului de 11.54%, numărul persoanelor fătă loc de muncă luate în evidenţă fiind de 19.962 persoane, din care 7.539 erau femei.

Totodată, în funcţie de localitatea de domiciliu, în luna martie au fost înregistraţi 3.846 şomeri din mediul urban, în timp ce 16.116 şomeri proveneau din mediul rural.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 2.789 persoane sunt indemnizate, dintre acestea 328 fiind absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ( licee, şcoli profesionale, facultăţi).

În ce-i priveşte pe şomerii neindemnizaţi, aceştia aveau, la sfârşitul lunii martie, o pondere de 86.03%, respectiv 17.173 persoane, majoritatea acestora provenind din mediul rural. De asemenea, mare parte a şomerilor neindemnizaţi sunt beneficiari ai Legii nt.416, privind venitul minim garantat.

Referior la nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional deţin ponderea cea mai ridicată, respectiv 87.79%, în timp ce şomerii cu nivel de instruire liceal şi post-liceal deţin o pondere de 10.79%. Şomerii cu studii superioare înregistrau, la sfârşitul lunii martie, o pondere de 1.41%.

Din punct de vedere al grupelor de vârstă, cel mai mare procent de şomeri îl reprezintă persoanele cu vârste curpinse între 40 şi 50 de ani, respectiv 29.53%, în timp ce persoanele cu vârste între 30 şi 40 de ani deţin o pondere de 21.65%.

Şi, dacă până acum lucrurile nu au mers deloc bine, în perioada imediat următoare evidenţele AJOFM Teleorman urmează să se îmbogăţeacă, aproximativ 500 de angajaţi ai combinatului chimic de la Turnu Mşgurele pregătindu-se să intre în şomaj. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.