Politic

Pe cine “antrenează” Cristi Barbu pentru Primăria Suhaia?

barbuEste cunoscut deja faptul că Primăria Suhaia este condusă de viceprimar încă de la finalul lunii iunie a anului trecut, după ce edilul liberal Cristi Barbu a fost declarat incompatibil de ANI, sentinţa fiind una definitivă în acest sens.

“Nu am de gând să ies din politică. În continuare, mă voi ocupa de partid, aşa cum am făcut-o şi până acum. Eu am nişte planuri în ce priveşte partidul, nişte obiective bine stabilite, anul viitor o să avem alegeri locale şi generale, prin urmare consider că sunt multe lucruri de făcut”, spunea Cristi Barbu înainte de a-şi semna demisia din funcţia de primar al comunei Suhaia.

Desigur, întrebarea firească în cazul localităţii păstorite de liderul judeţean al vechilor portocalii este cine îi va lua locul în funtea administraţiei locale după alegeri, mai ales în condiţiile în care, pe la colţuri, s-a vehiculat că liberalul Cristi Barbu îşi pregăteşte soţia pentru localele ce vor avea loc în mai puţin de patru luni.

În ce-l priveşte pe fostul edil de la Suhaia, acesta n-a confirmat niciun moment zvonurile, însă surse demne de încredere spun că, pentru Primăria Suhaia, liberalii desfăşoară zilele acestea un sondaj intern, în care au intrat nu mai puţin de nouă candidaţi, printre care şi două reprezentante ale sexului frumos. Şi, surpriză sau nu, una dintre cele două candidate prezente în sondajul ce va da candidatul liberal pentru Primărie este chiar soţia liberalului Cristi Barbu.

Desigur, noi nu ştim în ce măsură demersul ex-edilului Cristi Barbu va prinde contur, însă un lucru e cert: popularitatea acestuia în rândul electoratului de la Suhaia a fost verificată în repetate rânduri, vechiul PD-L câştigând în localitatea condusă de liderul liberal mai toate alegerile, fie că a fost vorba de locale, generale sau prezidenţiale. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Doamna incompatibila e gata sa se sacrifice pentru popor!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.