Economie

Pe 16 octombrie începe efectuarea plății în avans aferentă Campaniei 2016

Începând cu 16 octombrie 2016, fermierii care au depus cereri pe suprafaţă ar putea primi un avans din plăţile directe, asta dacă la data menţinată vor fi finalizate verificările în teren.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016, va efectua plata în avans aferentă Campaniei 2016.

“Potrivit art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață și legate de animale, precum și de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce privește plățile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de: (…) până la 70% în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”, se arată într-un comunicat al APIA.

De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansurile pentru plățile directe numai după finalizarea controalelor administrative.

Pentru anul 2016 au fost stabilite plafoanele pentru anul de cerere 2016, România beneficiind de o alocare financiară de 1.772.469.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Totodată, Agenția a stabilit cuantumurile în vederea calculării sumelor pentru avansul Campaniei 2016, respectiv  96,8 euro pe hectar, în cazul SAPS, de 5 euro și 48,8 euro pe hectar, în cazul plății redistributive, de 57,3 euro pe hectar, în cazul plății pentru înverzire și de 22,8 euro pe hectar pentru plata dedicată tinerilor fermieri. Plățile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeana în data de 30.09.2016 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363/04 din 01.10.2016. În Teleorman, au fost depuse 18.948 cereri pentru o suprafață totală utilizată de 414. 942.53 hectare. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.