În perioada 10-25.03.2016, Inspecția Sanitară de Stat efectueză o acțiune încrucișată de control în toate unitățile sanitare cu paturi publice și private.
Controalele vor fi făcute de specialiști din două județe în al treilea județ. „Pregătim cu mare atenție aceste controale încrucișate, compartimentele de control, integritate sunt alături de noi”, a spus ministrul Achimaș Cadariu, pe 22 februarie, în cadul unei conferințe.
Totodată, a afirmat că se gândește la instituirea unor registre în care să se marcheze cazurile de boli transmisibile, dar și complicațiile care apar în tratamentul unor pacienți. Ministerul Sănătății a transmis până în data de 25.02.2016 planul tematic de control, metodologia, responsabilitățile și obiectivele care trebuie atinse prin controalele încrucișate. (C.P.)