Etapa a 2-a din campionatul juniorilor Ligii a 4-a (juniori A1), disputată în week-end, a confirmat încă o dată pofta de goluri a juniorilor. La acest capitol, echipele din Ţigăneşti, Zimnicea sau Saelele pot fi considerate campioane, însă şi oponentele lor se remarcă prin uşurinţa cu care primesc goluri. În runda a 2-a s-au marcat 59 de goluri (o medie de 7,3 reuşite/joc), o partidă s-a întrerupt (FC Traian a rămas în 7 jucători), iar la acest moment al competiţiei patru formaţii au acumulat punctaj maxim (Videle, Saelele, Roşiori şi Vârtoape).
Rezultatele complete ale etapei a 2-a în întrecerea juniorilor Ligii a 4-a:
– Dunărea Zimnicea – Tineretul Ciolăneşti 7-1
– Flacăra Talpa – CS Vârtoape 2-3;
– Voinţa Saelele – Dunărea Turris Turnu Măgurele 7-3;
– Unirea Ţigăneşti – Spicpo Poroschia 8-2;
– VN Olteni – Pamimai Videle 2-6;
– Metalul Peretu – FC Traian 6-1 într. min. 76;
– Udinese Uda Clocociov – Rapid Buzescu 2-1;
– Atletic Orbeasca – Sporting Roşiorii de Vede 2-6.