Social

Pastilele de iodură de potasiu vor fi distribuite către populația eligibilă de săptămâna viitoare

Campania de distribuire a pastilelor de iodură de potasiu către populația eligibilă va debuta săptămâna viitoare, potrivit unui anunț făcut de Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Acesta a declarat că, inițial, pe parcursul acestei săptămâni, se va desfășura o campanie de informare, după care va urma distribuirea către populația eligibilă, în speță populația cu vârsta până în 40 de ani. Această decizie a ministerului are la bază contextul actual, mai precis conflictul armat de amploare care se desfășoară în vecinătatea imediată a granițelor României.
„Există şi o memorie colectivă legată de un incident care s-a întâmplat în anul 1986 pe teritoriul Ucrainei şi este normal ca autorităţile de sănătate publică să reacţioneze rapid şi să găsescă o soluţie pentru orice incident ar apărea legat de zona aceasta nucleară. Fără să îngrijorăm în vreun fel lumea, nu avem de ce să facem acest lucru, trebuie însă să furnizăm populaţiei unul dintre elemente care reduc impactul unui posibil incident, nu probabil, repet, ci posibil. Unul dintre ele este această protecţie sau prevenţie care nu se administrează decât în orele care urmează unui astfel de incident, doar la recomandarea autorităţilor de sănătate publică şi lucrul ăsta, ca să poată să fie posibil, pastilele trebuie să fie în posesia populaţiei”, a precizat Alexandru Rafila.
Pastilele de iodură de potasiu vor fi furnizate în mod gratuit populației, având în vedere că este o măsură de sănătate publică, iar distribuirea va fi fîcută prin intermediul medicilor de familie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.