Unii şoferi care circulă prin municipiul reşedinţă de judeţ, ori au făcut şcoala de şoferi la “fără frecvenţă”, ori, ceea ce este mult mai plauzibil, nu dau doi bani pe obligativitatea respectării regulilor de circulaţie şi, atunci când îşi parchează maşinile, ignoră absolut toate normele, chiar şi pe cele de bun simţ.
Aşa a procedat şi şoferul maşinii din imagine atunci când s-a gândit că ar fi bine să staţioneze jumătate pe trotuar, jumătate pe trecerea de pietoni, la intersecţia străzilor Carpaţi cu Mihăiţă Filipescu. Să mai precizăm că exact în zona menţionată se află şi Şcoala nr. 3… un amănunt, probabil fără semnificaţie pentru şoferul în cauză.