Parastas HT

Sorin Ovidiu Bălan

Mama mea merge regulat la biserică, de unde se întoarce de fiecare dată mulțumită și fericită. Ieri însă, lucrurile s-au schimbat radical. Mama a venit acasă complet bulversată şi îngrijorată, uimindu-l pe taică-meu. Nu fusese vorba despre vreo minune săvârşită sub ochii enoriaşilor. Cauza acestei răsturnări spectaculoase a fost o afirmaţie a preotului, care le-a spus la sfârşitul predicii că se pot spovedi şi online.

Mama mea va împlini peste o săptămână optzeci de ani şi nu are cont nici pe „facebook”, nici pe „twitter”, iar cuvântul „mouse” nu înseamnă decât strict „şoarece” şi atât şi nu-l asociază în nici un chip cu dispozitivul cu care se plimbă săgeţica pe ecranul computerului, iar din expresia „40 de giga de RAM”, înţelege că este vorba despre un fruct care se numeşte giga, care stă în număr de patruzeci pe ram.

Dar ceva, ceva tot a înţeles. A priceput că este vorba despre ceva electronic, ceva cu curent. De aici au pornit şi cele două îngrijorări ale ei. Prima: în biserică nu prea sunt prize şi va fi destul de dificil de alimentat preotul electronic care va veni să o spovedească online. Cea de-a doua problemă vine de la tabloul electric, cam vechi şi este posibil ca, dacă popa electronic consumă mai mult, s-ar putea să sară siguranţele.

Lămuririle pe care fiu-meu, nepotul ei, i le-a dat despre spaţiul virtual, Internet şi ce înseamnă online, în loc să o liniştească au îngrijorat-o şi mai tare. Pentru „online” trebuie calculator, iar ea din pensie nu-şi poate cumpăra unul, nici măcar la mâna a doua, fără prea mari pretenţii tehnice. Să aibă numai „online” să se poată spovedi şi ar fi mulţumită.

Cu spovedania, am rezolvat-o. Urmează să vedem cum se ţine în continuare pasul cu tehnologia. La cutia milei, sau ataşat la căldăruşa cu care preotul vine cu Boboteaza, să apară un POS, ca să poată enoriaşul plăti şi cu cardul.