Social

Până la finalul lunii octombrie, va începe campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere

Minsterul Sănătății a achiziționat vaccinul antigirpal, iar până la finele lunii octombrie va demara și campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere.

Pentru sezonul gripal 2016-2017 vor fi 500.000 de doze disponibile pentru populația vulnerabilă a boală (copii, bolnavi cronici, vârstnici și personal sanitar), cu posibilitatea de suplimentare a dozelor, în funcție de cerere.

La nivelul judeţului Teleorman, în sezonul gripal 2015-2016, în urma catagrafierii, s-a solicitat Ministerului Sănătăţii un necesar de 30.000 de doze de vaccin antigripal pentru imunizarea teleormănenilor împotriva gripei din care s-a primit un număr de 4.340 de doze de vaccin gripal sezonier într-o primă tranșă, după care a urmat o a doua tranșă de aproape 3.000 de doze. Numărul dozelor de vaccin solicitatea de DSP pentru imunizarea populaţiei din județ a scăzut mult de la un an la altul, deoarece de la an la an scade numărul persoanelor care solicită vaccinarea şi tot mai puţini sunt cei care în pragul sezonului gripei se pregătesc să se vaccineze. Oamenii ocolesc vaccinul antigripal din cauza miturilor care circulă pe seama acestor vaccinuri, spun medicii, cel mai răspândit mit fiind acela că în cazul în care faci vaccinul răceşti sau faci gripă într-o formă destul de gravă. Pentru actualul sezon gripal, Direcția de Sănătate Publică Teleorman a primit repartiție pentru cantitatea de 8.400 doze de vaccin antigripal sezonier.

Sezonul virozelor a lovit deja, mai ales în cei mici, iar pe zi ce trece, camerele de gardă se aglomerează, tot mai mulţi copii fiind duşi de urgenţă la spital cu temperatură, probleme respiratorii sau chiar pneumonii. Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică a început deja supravegherea evoluțiilor infecțiilor respiratorii și a gripei pentru sezonul 2016 – 2017, iar după prima săptămână de raportare numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute înregistrat a fost de 71.812, cu 37.4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.