Aproape fiecare joc a reprezentat o şansă pentru FCM Alexandria să schimbe impresia în acest sezon, iar vineri, 23 noiembrie a.c., când se trage cortina peste sezonul de toamnă, alexăndrenii au chiar ultima ocazie să arate altceva! Că n-a mers până acum, s-a văzut, că echipa este pe ultimul loc […]
Alte stiri
29 de unităţi de învăţământ din Teleorman s-au înscris la concursul “Patrula de reciclare”
Teleormanul se numără printre judeţele care anul acesta au cele mai multe unităţi de învăţământ înscrise în concursul “Patrula de reciclare”, un proiect realizat de Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec, în parteneriat cu primăriile şi inspectoratele şcolare judeţene din judeţele în care primăriile şi Asociaţia RoRec colaborează, prin implementarea […]
8 persoane aparţinând grupării “Sportivilor” au fost trimise în judecată după ce au măsluit o ruletă la Zimnicea
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 8 inculpaţi, 5 dintre aceştia în stare de arest preventiv, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvîrşirea de infracţiuni de violenţă, şantaj şi fraude […]
O autospecială de cercetare NBCR (nuclear, biologic, chimic, radiologic), una pentru descarcerări grele, 5 ambulanţe şi un centru mobil de comandă şi control au ajuns la ISU Teleorman
În cadrul proiectului “Achiziţie echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în regiunea Sud Muntenia”, proiect de a cărui implementare s-a ocupat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Situaţii de Urgenţă Sud Muntenia”, […]
După ce şi-a omorât mama, a vrut să o înmormânteze cât mai repede pentru a-şi ascunde fapta
Un bărbat de 49 de ani, fără frica lui Dumnezeu, cu siguranţă, a ales să-i curme zilele celei care i-a dat viaţă şi, nu numai că şi-a ucis mama în preajma uneia dintre cele mai mari sărbători creştine, dar a încercat să ascundă fapta, începând în grabă să facă pregătiri […]
1 Decembrie – ziua în care teleormănenii se reîntâlnesc cu valorile patriei lor
Carmen Dumitrescu De multe ori, ne temem să ne afişăm deschis sentimentul de dragoste faţă de patrie. Ne temem să nu fim consideraţi ridicoli sau învechiţi afişând o dragoste de patrie exagerată. Uităm, totuşi, că în cea mai democratică ţară de pe Glob – Statele Unite ale Americii -patriotismul este […]
Corina, Direcţia 5 şi Lăutarii de la Chişinău vor cânta la Alexandria de 1 Decembrie
Carmen Dumitrescu Ziua Naţională a obţinut în ultima perioadă de timp o semnificaţie cu totul şi cu totul aparte, drapelul fiind utilizat mai curând ca un simbol al coeziunii la nivelul comunităţilor, în această perioadă politică dificilă şi foarte agitată. Lansarea unei campanii de reînviere a dragostei pentru patrie la […]
FCM Alexandria dezamăgeşte din nou – Cel mai slab joc încheie cel mai slab sezon acasă!
Ultimul joc oficial pe stadionul Municipal din Alexandria se spera să fie cel care aduce liniştea la FCM, iar echipa se împacă cu propriul public. Vremea rece, de toamnă târzie, vineri după-amiază, plus numele câtorva dintre adversarii de la Ştefăneşti, au tăiat întreg elanul jucătorilor gazdă. Cel mai prost start […]
32 cabinete de medicină primară au eliberat prescripţii medicale fără avizul CAS
În conformitate cu prevederile Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 610/19.07.2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în luna octombrie 2012 s-au efectuat 5 controale tematice şi 33 controale operative la furnizori de servicii medicale aflaţi în relaţie contractuală cu Casa […]
Clasa pregătitoare rămâne obligatorie, dar ar putea fi mutată la grădiniţă
Clasa pregătitoare va rămâne ca primul an al învăţământului obligatoriu, a declarat ministrul educaţiei Ecaterina Andronescu la sfârşitul săptămânii trecute. Rămâne însă de văzut dacă acesta va funcţiona în continuare în şcoli sau va fi mutată la grădiniţă. Acest lucru se va stabili numai după ce va fi efectuat un […]