Opt șoferi din județ au fost trimiși în judecată, de la începutul anului, pentru infracțiuni la regimul rutier, informează IPJ Teleorman. Dintre aceștia, patru inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, iar câte doi pentru savârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, respectiv pentru mărturie mincinoasă.
Potrivit sursei citate, în cursul anului 2020, în urma administrării întregului probatoriu de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier Alexandria, în 21 de cauze penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, procurorul de caz a dispus emiterea rechizitoriului față de opt inculpați.
Polițiștii alexăndreni și procurorii din cadrul Parchetulului de pe lângă Judecătoria Alexandria atrag atenția tuturor participanților la traficul rutier cu privire la necesitatea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice, iar în situația în care au luat la cunoștință de comiterea unor fapte de natură penală, sunt rugați să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție.