În vara lui 2014, DGASPC Teleorman a rămas fără conducere dat fiind faptul că Floarea Alesu, directorul general în funcţie, a fost inculpată într-un dosar asimilat faptelor de corupţie şi pentru care instanţa a dispus arestarea preventivă. O bună bucată de timp, conducerea instituţiei a fost asigurată doar de directorii adjuncţi. Ulterior, CJ Teleorman a dispus, în şedinţă ordinară, suspendarea din funcţie a Floarei Alesu şi numirea, cu caracter temporar, la şefia DGASPC Teleorman, a Rodicăi Miloş, director adjunct la acea dată. Ce a mers sau ce n-a mers în noua formulă nu ştim, dar, la nici două luni de la numirea în funcţia de director al DGASPC Teleorman (în data de 28 septembrie a fost numită Rodica Miloş ca director general), noua conducere a fost suspendată, în prima şedinţă a lunii decembrie, urmând ca în şedinţa Consiliului Judeţean de miercuri, 17 decembrie, să fie numită o altă persoană la conducerea DGASPC Teleorman, tot cu caracter temporar.
Astfel, pe ordinea de zi a CJ Teleorman ce va avea loc în data de 17 decembrie, se află, la punctul 15, proiectul de hotărâre privind exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere vacante de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman de către doamna Olguţa Şefu, proiect iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea. Olguţa Şefu va ocupa această funcţie până cel târziu la data organizării unui concurs pentru ocuparea definitivă a postului. (C.P.)