Eveniment

Oficialii teleormăneni se întrec să cedeze funcţiile de Ziua Copilului

După ce Instituţia Prefectului a continuat tradiţia începută de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Alexandria de a ceda pentru o zi funcţiile de conducere unui tânăr şi a organizat o competiţie în rândul adolescenţilor din judeţ, a venit rândul Consiliului Judeţean Teleorman să lanseze un proiect asemănător.

Astfel, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Adrian Gâdea, instituţia pe care o conduce lansează proiectul „Tânăr preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman pentru o zi” organizat cu ocazia zilei de 1 iunie, prin care se urmăreşte „încurajarea implicării tinerilor în activităţile comunităţii, creşterea interesului acestora faţă de problemele importante cu care se confruntă judeţul şi sporirea conşientizării ş responsabilizării tinerilor asupra rolului activ pe care trebuie să îl joace în dezvoltarea comunităţii”.

În ce priveşte derularea proiectului, Consiliul Judeţean Teleorman va lansa o invitaţie tuturor liceelor de a-şi desemna câte un elev reprezentant, aceştia intrând ulterior în competiţie pe facebook, unde timp de o săptămâna vor fi „votati” (vor primi like-uri).

Totodată, potrivit regulamentului, la concursul derulat între 14 şi 29 mai, pot participa tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 19 ani din judeţul Teleorman desemnaţi de liceul pe care îl reprezintă, elevul cu cele mai multe like-uri la sfârşitul perioadei de vot va fi Preşedinte CJT pentru o zi. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.