Economie

Oferta locurilor muncă vacante în Spaţiul European este aproape neschimbată de mai multe săptămâni

Pentru această perioadă, prin reţeaua EURES, la nivel naţional sunt puse la dispoziţia persoanelor interesate, 114 locuri de muncă vacante. Cele mai multe dintre posturi fac însă obiectul ofertei de muncă în străinătate de mai multe săptămâni. Astfel, oferta în Ungaria pentru 75 de şoferi de camion internaţional a rămas valabilă în continuare. La fel şi în Malta pentru 10 îngrijitori clădiri, camere, iar Marea Britanie solicită 7 asistenţi medicali. Mai sunt disponibile 4 posturi inginer software şi 2 posturi inginer sistemare în Irlanda, 2 posturi măcelar în Finlanda. Germania a adăugat celor 4 posturi operator maşini mase plastice vacante, alte 8 posturi pentru asistent manager în gastronomie. O altă noutate în oferta locurilor de muncă în străinătate pentru această perioadă este cu adresabilitate limitată, în domeniul cercetării, Norvegia oferind două posturi (geofizician şi senior geolog). Teleormănenii interesaţi de această ofertă se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă în cadrul căreia funcţionează Compartimentul EURES, care acordă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatorilor următoarele servicii gratuite: obţinerea unui loc de muncă în condiţii sigure; informare şi consiliere profesională, privind încadrarea în muncă în străinătate; informaţii detaliate asupra locurilor de  muncă adecvate şi despre condiţiile de viaţă şi de muncă din alte state; organizarea de burse ale locurilor de muncă la solicitarea partenerilor EURES externi.

Începând cu luna ianuarie 2007, la nivelul judeţului Teleorman au fost depuse peste 840 de dosare, pentru a obţine un loc de muncă în străinătate, pentru perioadă determinată, în diferite domenii de activitate.

Reprezentanţii AJOFM precizează locurile de muncă oferite prin reţeaua EURES se pot modifica zilnic, în funcţie de ofertele angajatorilor din Spaţiul Economic European, şi sunt postate pe site-ul www.eures.anofm.ro, alături de condiţiile de aplicare şi ocupare.

De asemenea reprezentanţii AJOFM mai fac precizarea că persoanele interesate să lucreze în străinătate pe durată determinată se pot înregistra în baza de date a Agenţiilor locale sau Punctelor de lucru, din raza de domiciliu, prezentând următoarele documente: BI/CI sau Paşaport (cu valabilitate de minim 6 luni)– copie; cazierul judiciar (care să ateste că nu are antecedente penale – termen de valabilitate 6 luni) – original; adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea “clinic sănătos”; C.V. în limba română (model EUROPASS); cerere tip – (Anexa 3 bis, prevăzută de Procedura EURES). (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.