Obiceiuri şi tradiţii în Vinerea Mare şi de Paşte

Paştele este o sărbătoare religioasă întâlnită, cu semnificaţii diferite, în creştinism şi iudaism. Unele obiceiuri de Paşti se regăsesc, cu semnificaţie diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice. Paştele şi-a păstrat până în prezent farmecul şi semnificaţia, fiind un moment de linişte sufletească şi de apropiere de familie. Farmecul deosebit este dat atât de semnificaţia religioasă – întotdeauna mai există o şansă de mântuire – cât şi de tradiţii: oul pictat, iepuraşul, masa cu mâncăruri tradiţionale de Paşte – cozonac, pască, miel, slujba de sâmbătă seara cu luarea luminii.

Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare, în funcţie de zone. Conform tradiţiei creştine, este, ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce.

În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Există credinţa că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat, iar coptura nu este mâncată nici măcar de peşti.

În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seara, însă, întreaga suflare a satului mergea la biserică pentru a participa la slujbă.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mâncărurilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, friptura şi borşul de miel.

Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: “Crăciunul este sătul, iar Paştele este fudul”.

Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă.

Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii între zilele de sâmbătă şi duminică, oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor. Se spală cu apă curată, îşi pun straie noi, iau câte o lumânare şi pornesc către biserică unde preotul, cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână, urmat de alaiul de credincioşi, iese cu lumânarea aprinsă şi înconjoară biserica de trei ori. Când preotul rosteşte “Christos a înviat!” toţi cei prezenţi la acest serviciu religios spun: “Adevărat a înviat!”, răspunsul fiind recunoaşterea tainei Învierii. Cu lumânarea aprinsă, fiecare se întoarce acasă şi face o cruce mică pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, pe care o va păstra tot restul anului. Oamenilor le este permis să mănânce bucatele (pasca/pâinea, ouăle roşii, carnea de miel, sarea şi vinul) abia după ce acestea se sfinţesc şi după ce fiecare persoană participă la Liturghie.