Sport

O veste bună (şi) pentru Liga a III-a – FRF a renunţat la licenţiere la eşaloanele inferioare

De vreo doi ani se tot vorbeşte de licenţierea cluburilor din Liga a 2-a naţională, iar din acest sezon se auzise că ar intra în vigoare această regulă pentru echipele din Liga a 3-a. Starea de incertitudine pe care o traversează FRF, influenţată de multele probleme financiare ale cluburilor şi de multele retrageri premature din campionat, a dus la câteva compromisuri, în ultima perioadă. Unul dintre acestea, neoficializat, dar care se pare că va fi promulgat la proxima şedinţă de Comitet Executiv este renunţarea la regula licenţierii cluburilor de Liga a 2-a. Implicit, se poate trage concluzia că şi Liga a 3-a va fi absolvită de această regulă, după un principiu de drept “ce nu este interzis, este permis”, astfel că şi din 2013 se va juca fără problemele specifice pe care le atrage un dosar de licenţiere! Adică, atât FCM Alexandria (care, cel puţin la capitolul bază sportivă, plus numîărul de peste 1000 de locuri în tribună, corespunde întocmai cerinţelor de licenţiere), cât şi o eventuală echipă care ar promova la Liga a 3-a din vara anului viitor (după câştigarea meciului de baraj), nu va avea o comisie de licenţiere pe cap, în perioada precompetiţională!

Să mai spunem că, deocamdată FRF nu a anunţat câte echipe vor retrograda din campionatul Ligii a 3-a (de la ce loc se retrogradează); iar acest lucru se va stabili – dacă va mai avea vreun rost! – la următoarea şedinţă de Comitet executiv. (B.Pană)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.