Eveniment

O tânără din comuna Bogdana, fără permis de conducere, prinsă de polițiști la volan / Mașina pe care o conducea avea numere de înmatriculare false

Luni, 28 martie,  polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală  nr. 2 Nanov au depistat o femeie, în vârstă de 29 ani, din comuna Bogdana, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism  pe raza localității Bogdana. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceasta nu deține  permis de conducere pentru nicio categorie, iar numerele de înmatriculare erau false.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunilor de “conducerea  unui vehicul  fără permis de conducere” și “ punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent, transmite IPJ Teleorman.

Totodată, pe parcursul aceleiași zile, în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 27.245 de lei, au reținut 7 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Dintre acestea, 42 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 sancțiuni pentru nepurtarea centurii de siguranță, 1 sancțiune pentru depășire, și 5 sancțiuni pentru alte abateri.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.