Sport

O surpriză în Liga a 4-a ACS Drăgăneşti Vlaşca a acceptat să joace în prima ligă judeţeană!

Până vineri, 19 august a.c. s-au făcut înscrieri în campionatul judeţean al Ligii a 4-a şi cu acest prilej s-a consemnat o revenire în primul eşalon judeţean după foarte mulţi ani. Este vorba de echipa ACS Drăgăneşti Vlaşca (fostă AS Viitorul Drăgăneşti Vlaşca), care a acceptat invitaţia AJF Teleorman  de a juca în Liga a 4-a, prin vacantarea celor două locuri (rămase prin retragerea echipelor Avântul Stejaru şi Dunărea Zimnicea). Această revenire a echipei din Drăgăneşti Vlaşca în prima ligă judeţeană era într-un fel anunţată de preocuparea şi modificările apărute la nivelul echipei respectiv (cel puţin din punct de vedere declarativ), însă acum există şi sansa pentru a confirma că aceste pretenţii îşi au justificare.

“Ce pot să spun, am acceptat această oportunitate de a juca în acum în Liga a 4-a, chiar dacă ne-a luat puţin prin surprindere, însă sperăm să facem o figură frumoasă în noul sezon. Vrem să tratăm competiţia cu seriozitate, am încredere că jucătorii se vor mobiliza şi nu ne vom face de râs, de aceea am şi acceptat să jucăm. Despre jucători, am încercat să scăpăm de cei care ne-au pus probleme în sezonul trecut, mulţi din aceştia vin din Bucureşti şi sperăm să vină cu o mentalitate care să facă posibilă o prezenţă onorabilă. De altfel, noi mizăm pe caracterul lor, pe faptul că au oarece experienţă şi pot obţine rezultatele pe care noi le sperăm”, a spus preşedintele nou-înfiinţatului club ACS Drăgăneşti Vlaşca, Răzvan Glăvan.

Prin acceptarea invitaţiei AJF Teleorman de a juca în Liga a 4-a, echipa din Drăgăneşti Vlaşca readuce fotbalul local în primul eşalon judeţean după foarte mulţi ani, iar preocuparea faţă de organizare există deja. Din spusele lui Răzvan Glăvan, baza sportivă locală, riverană cu DE 70, va fi cosmetizată în următoarea perioadă, mai ales că primul joc pe teren propriu ar urma să aibă loc în a doua parte a luii septembrie. “În ultima perioadă s-au mai făcut lucrări de modernizare la teren, vrem să îmbunătăţim suprafaţa de joc, dar şi să asigurăm condiţii de siguranţă mai bune, pentru a evita cele întâmplate la jocul cu Botoroaga. Din acest motiv, mai avem o etapă de suspendare a terenului propriu, însă vrem ca la revenirea acasă să avem o bază sportivă corespunzătoare”, a mai punctat oficialul de la Drăgăneşti Vlaşca.

B.Pană

One Comment

  1. Sper sa face si catacombele alea de vestiare urat mirositoare sa avem unde ne schimba.cum naiba sa omologhezi o asa baza la l4??!!

Dă-i un răspuns lui Ali Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.