Un accident rutier soldat cu o victimă a avut loc marți, 23 ianuarie, în jurul orei 13.00, pe DJ504, în apropierea localității Lăceni, iar în urma evenimentului rutier o persoană a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență, pentru investigații medicale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU „A.D. Ghica” Teleorman, mr. Gelu Dragomir, în accident au fost implicate un tir încărcat cu cereale și un autoturism Daewoo Matiz, iar în urma impactului șoferul autoturismului Daewoo a fost rănit, preluat de ambulanța SMURD și transportat la spital.
La locul accidentului s-a intervenit cu o autospecială descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, potrivit sursei citate.
Cazul a fost preluat de polițiști, care vor stabili cauzele producerii accidentului.