Eveniment

O nouă promoție de polițiști, la IPJ Teleorman

20 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina, și-au început, luni, 30 septembrie, activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Teleorman.

După depunerea jurământului și înaintarea în primul grad profesional, cei 20 de tineri, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina, s-au alăturat polițiștilor teleormăneni, urmând să-și desfășoare activitatea pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății și pentru respectarea ordinii și liniștii publice.

Noii polițiști vor beneficia de sprijinul polițiștilor cu experiență și se vor implica în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.

Dornici să își ocupe locurile atribuite și să pună în aplicare cunoștințele dobândite în anii de studii, aceștia vor fi repartizați în structurile operative, în mediul rural, în funcție de media obținută la examenul de absolvire pentru a acoperi nevoia de personal existentă.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman le urează acestora bun venit și succes în cariera de polițist, asigurându-i de tot sprijinul de care vor avea nevoie pentru a-și putea exercita în mod corespunzător misiunile încredințate, profesia aleasă fiind una captivantă, plină de provocări care implică profesionalism, seriozitate, onestitate, fermitate și integritate.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.