La începutul lunii noiembrie 2008, cu mare fast, în mare grabă, dar şi cu multe semne de întrebare, a demarat campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, mai exact împotriva virusului papiloma uman responsabil cu apariţia cancerului de col uterin. După prima etapă de vaccinare, rezultatul a fost un dezastru, la nivel naţional procentul de vaccinare fiind de circa 4% dintre elevele eligibile, iar la nivel de Teleorman procentul a fost oarecum mai mare, de vreo 12%, ceea ce înseamnă că numărul fetelor vaccinate la vremea respectivă a fost undeva la 200 – 250 de eleve din cele care aveau pe atunci vârsta corespunzătoare vaccinării.
Numărul teleormănencelor care s-au vaccinat ar putea fi un pic mai mare, dacă se ia în consideraţie şi faptul că vaccinul s-ar fi administrat şi prin cabinetele particulare, însă, potrivit şefului Serviciului de epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Teleorman, Luminiţa Dumitraşcu, având în vedere că informarea a fost insuficientă spre deloc, este prea puţin probabil ca numărul vaccinărilor la cerere să fie semnificativ. “În prima campanie, când am primit în jur de 1.800 de doze, au fost vaccinate numai 200- 250 de eleve. Trebuie precizat că aceste doze au fost pentru prima vaccinare, dar aceasta a trebuit să fie repetată de încă două ori”, a precizat Luminiţa Dumitraşcu. Altfel spus, numărul dozelor ajunse în Teleorman a fost de 1.800 * 3 vaccinări, adică circa 6.400. “Aşa se întamplă de obicei când se vine cu un nou vaccin. Cu aceeaşi neîncredere a fost primit la început şi vaccinul împotriva hepatitei B, dar atunci promovarea s-a făcut mai bine, iar refuzul nu a fost atât de categoric, pentru că nu s-a solicitat nici o semnătură pe propria răspundere din partea familiei. Vaccinarea împotriva cancerului de col uterin va câştiga teren, cu siguranţă, dacă se va face o promovare a beneficiului pe care îl oferă vaccinul, chiar dacă protecţia se face pe anumite tulpini”, a mai adăugat şeful Serviciului de epidemiologie.
Vaccinarea s-ar putea realiza la solicitarea părinţilor şi va fi una opţională
După ce campania de vaccinare împotriva HPV a fost un eşec total, mulţi părinţi devenind reticenţi în momentul în care au fost puşi în situaţia de a semna că-şi asumă respunderea pentru eventualele reacţii adverse, în consecinţă refuzând vaccinarea fetiţelor cu vârste cuprinse între 11-14 ani, o nouă astfel de campanie este programată pentru perioada 2013-2014. Potrivit Coaliţiei de Prevenire a Cancerului de Col Uterin în România, o eventuală campanie ar putea debuta în a doua jumătate a anului viitor. Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, a declarat că “vaccinarea împotriva HPV este o măsură necesară în România, ţară care se află pe primul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin. În urma declaraţiilor pe care reprezentanţii Ministerului Sănătăţii le-au făcut în mai multe rânduri cu privire la începerea campaniei naţionale de vaccinare, opţională, noi, medicii de familie, suntem pregătiţi să sprijinim Ministerul şi toate instituţiile implicate, astfel încât campania să fie corect înţeleasă de public, acceptată şi să ajungem în timp la o prevalenţă scăzută a cancerului de col, comparabilă cu celelalte ţări europene. Din punctul nostru de vedere, prevenţia cancerului de col uterin înseamnă educaţie, vaccinare şi screening”.
În multe judeţe ale ţării, mii de doze de vaccin au expirat în depozitele Direcţiilor de Sănătate Publică
Vaccinarea fetiţelor de vârstă şcolară este posibilă la medicul de familie,campaniaMinisterului Sănătăţii aflându-se încă în desfăşurare. Cu condiţia ca vaccinul să fie în termen, asta pentru că în mai toate judeţele ţării vaccinurile achiziţionate în 2008 au expirat, unele DSP-uri deja trimiţându-le deja spre neutralizare, altele fiind în curs de verificare a stocurilor, această verificare fiind solicitată şi DSP Teleorman, însă la nivelul judeţului nu mai există doze. La nivel naţional, mai există aproximativ 50.000 de doze de vaccin anti-HPV din cele 260.000 achiziţionate începând cu anul 2008 de către Ministerul Sănătăţii, termenul de valabilitate al acestora expirând însă în 2013.
Potrivit datelor obţinute de la Direcţiile de Sănătate Publică, în judeţul Teleorman au fost distruse peste 5.700 de doze de vaccin HPV distribuit în cadrul campaniei de imunizare iniţiate de Ministerul Sănătăţii.
“Din păcate, campania de vaccinare HPV a Ministerului Sănătăţii a fost un eşec. Iar noi, medicii ginecologi, ne gândim acum că o parte dintre fetiţele care nu au fost vaccinate pot deveni paciente peste câţiva ani”, spune un medic primar ginecolog.
Informarea, insuficientă
Motivul, după cum crede medicul Luminiţa Dumitraşcu, este că nu s-a pus un accent suficient de puternic pe campania de informare a publicului cu privire la agresivitatea virusului HPV şi la importanţa vaccinării în vederea reducerii incidenţei cancerului de col uterin şi a mortalităţii cauzate de această boală.
“Infecţia cu virusul papiloma uman este infecţia cu cea mai mare prevalenţă. Iar România se situează pe locul I în Europa la mortalitatea prin cancer de col uterin, o boală pusă pe seama infecţiei cu HPV”, precizează aceasta.
Cancerul de col uterin face cele mai multe victime în rândul femeilor tinere. Dacă, de exemplu, o femeie de 25 de ani a fost depistată cu leziuni cervicale canceroase înseamnă că ea ar fi putut contracta tulpina oncogenă de virus papiloma uman în jurul vârstei de 18-19 ani sau poate chiar mai devreme, explică specialiştii în oncologie. După aproximativ cinci ani de la contractarea tulpinii oncogene de HPV, pot apărea leziunile precanceroase, care între 5 şi 15 ani se pot transforma într-o formă de cancer invaziv. Aşadar, este posibil ca virusul să fie contractat chiar de la primul contact sexual, aspect care explică de ce medicii recomandă vaccinarea înainte de începerea vieţii sexuale. Un alt motiv pentru care vaccinarea se recomandă cât mai devreme este acela că, după vaccinare, fetiţele dobândesc imunitate împotriva tulpinilor incluse în vaccin în 36 de luni. (C.P.)
De ce d-na Dumitrascu se vaita de lipsa de informare, cand dumneaei sta cu mainile in san asteptand informarile de la nivel national?