Eveniment

O femeie din Balaci a fost găsită carbonizată în propria locuință

La Balaci, locuința unei persoane a fost cuprinsă de foc marți dimineață, evenimentul fiind anunțat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 în jurul orei 07.05. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, un echipaj medical din cadrul SAJ Teleorman, precum și membrii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Balaci. Focul, ce se manifesta generalizat la casa de locuit, pe o suprafață de cca. 60 mp, a fost localizat și lichidat de pompieri în limitele găsite în aproximativ o oră. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 20000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la aproape 10000 de lei.

Din nefericire, în interiorul locuinței a fost găsită o victimă decedată, o femeie de aproximativ 68 de ani, cunoscută cu probleme medicale locomotorii, carbonizată în proporție de circa 80%.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs din cauza unei sobe supraîncălzite care a aprins materialele textile amplasate în apropierea ei, transmite biroul de presă al ISU Teleorman.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.