Laura Armeanu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” din municipiul Alexandria şi, în acelaşi timp, ambasador al Asociaţiei “Salvaţi copiii” din România, a prezentat ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, problemele cu care se confruntă în societate copiii şi tinerii cu dizabilităţi, solicitând sprijinul acestuia pentru rezolvarea celor care ţin de administraţia publică centrală. Întâlnirea a avut loc joi, 5 martie, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, unde ministrul Liviu Dragnea a invitat-o pe tânără, după ce, cu ceva timp în urmă, aceasta şi-a exprimat dorinţa de a-l cunoaşte.
Laura Armeanu s-a născut cu parapareză spastică, o boală care îi paraliza picioarele, însă după multe operaţii şi recuperări, tânăra face paşi siguri pe propriile picioare şi acum luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi care se confruntă, pe deasupra, cu reticenţa societăţii şi indiferenţa autorităţilor.
Printre cele mai importante probleme pentru care Laura Armeanu a solicitat rezolvarea din partea administraţiei publice se numără lipsa rampelor şi a lifturilor pentru persoanele cu dizabilităţi în unităţile de învăţământ şi în instituţiile publice, a rampelor pentru microbuzele şcolare şi a covoarelor tactile care permit nevăzătorilor să se orienteze în spaţii deschise, să identifice trecerile de pietoni, sau apropierea unor zone cu potenţial pericol: trepte, scări rulante, etc.
Ministrul Dragnea a notat problemele prezentate de tânăra alexăndreancă şi a propus o nouă întâlnire la care să participe şi miniştri Educaţiei, Sănătăţii, Muncii. Până atunci, Laura Armeanu va transmite detaliat toate problemele copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi pe care îi reprezintă, aşa încât la următoarea întrevedere să se poată veni deja cu primele soluţii din partea administraţiei.
La finalul întâlnirii cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Laura Armeanu s-a declarat încrezătoare în sprijinul acestuia.
“Întâlnirea a fost productivă, am primit înţelegerea, sprijinul şi promisiunile care sunt sigură că se vor materializa. O să rezolvăm multe lucruri şi copiii cu dizabilităţi, chiar dacă e greu, vor ajunge departe. Sunt sigură că vor scăpa de aceste stereotipuri şi lipsa de înţelegere pe care o primesc şi că oamenii vor înţelege că toţi suntem la fel şi că noi putem să fim utili pentru societate. Suntem persoane normale care pot aduce ceva bun, pot creea şi pot ajuta societatea să se dezvolte. E un început bun, mă bucur foarte mult că l-am cunoscut pe Liviu Dragnea, îmi doream de mult lucrul acesta”.
Şi Liviu Dragnea a fost încântat de întâlnirea cu tânăra şi a promis că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a contribui la rezolvarea problemelor, exprimându-şi convingerea că este nevoie ca instituţiile publice şi societatea în ansamblu să se implice mai mult pentru integrarea şi asigurarea unei vieţi normale persoanelor cu dizabilităţi.
“Sunt bucuros şi mulţumit că am întâlnit o tânără luptătoare, cu o gândire extrem de profundă. Am avut o discuţie serioasă despre schimbarea mentalităţii în societatea românească. Am stabilit împreună să organizăm o întâlnire cu încă trei miniştri, din domeniile educaţie, sănătate şi muncă, o întâlnire care să se finalizeze cu un document, un acord, care să stea eventual şi la baza unui memorandum, care să fie aprobat în Guvern şi care să schimbe complet atitudinea instituţiilor publice”, a declarat Liviu Dragnea.
Felicitari acestei tinere pentru dorinta sa de schimbare in bine si deasemenea felicitari acestui domn pentru implicare.Astept cu nerabdare rezultatul final al acestei intalniri.