Eveniment

O bătrână din Turnu Măgurele a ajuns cu arsuri grave la spital, în urma unui incendiu

Monica DUMITRESCU

În dimineaţa zilei de joi, 15 decembrie, un incendiu a izbucnit la locuinţa Mariei G., din municipiul Turnu Măgurele. În urma unui apel pe numărul de urgenţă 112, la faţa locului au intervenit trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Din nefericire, Anghelina D., de 92 de ani, a fost găsită cu arsuri de gr. I şi II, pe cca. 10% din suprafaţa corpului, aceasta fiind preluată de paramedicii SMURD. După ce i-a fost acordat primul ajutor, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Turnu Măgurele.

Incendiul a fost stins în aproximativ 40 de minute. Au fost distruse de foc bunurile materiale din interiorul unei camere de locuit (mobilierul, aparatura electronică şi elementele de tâmplărie). Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 10000 lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 100000 de lei.

Cauza probabilă a incendiului: un reşou electric improvizat, amplasat în apropierea materialelor combustibile.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.