Eveniment

Numărul incendiilor a crescut în Teleorman

Monica DUMITRESCU

Potrivit raportului de activitate pe anul 2016, prezentat de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Al. D. Ghica”, anul trecut în Teleorman a fost înregistrată o creştere semnificativă a numărului incendiilor, în special la vegetaţie. Datele statistice arată că în anul 2016, la nivelul judeţului Teleorman numărul incendiilor a crescut cu 14% (respectiv de la 358, în anul 2015, la 407 în anul 2016), iar cel al incendiilor de vegetaţie şi altele a crescut cu aproximativ 178% (respectiv de la 297 în anul 2015 la 827 în anul 2016).

Principalele cauze care au stat la baza producerii incendiilor în anul 2016 au fost: flăcări, jar, scântei nesupravegeate şi scurtcircuite electrice.

În timpul intervenţiilor din anul 2016 au fost salvate 90 persoane ( 77 adulţi şi 13 copii) faţă de 62 persoane (48 adulţi şi 14 copii) în 2015, au fost protejate bunuri şi instalaţii în valoare de aproximativ 134.625.500 lei, faţă de 46.403.500 lei în 2015, pagubele produse fiind estimate la aproximativ 4.457.680 lei, faţă de 3.525.475 lei în 2015.

Pe timpul desfăşurării acţiunilor operative de intervenţie nu au fost înregistrate victime sau răniţi din cadrul forţelor de intervenţie ale inspectoratului.

În anul 2016 a fost înregistrată o reducere a timpului de intervenţie la 59 minute, faţă de 75 minute în anul 2015, şi o creştere a timpul mediu de răspuns la 16 minute, de la 13 minute, cât a fost în 2015.

Pentru anul 2017, ISU “Al. D. Ghica” îşi propune reducerea timpului de răspuns prin înfiinţarea a patru puncte de lucru în localităţile Drăgăneşti, Vlaşca, Talpa, Saelele şi Conţeşti.

Potrivit aceluiaşi raport, în anul 2016 a crescut numărul solicitărilor pentru emiterea avizelor de securitate la incendiu la 174 (faţă de 120 în anul 2015) şi a solicitărilor pentru emiterea autorizaţiilor de securitate la incendiu la 111 (faţă de 60 în anul 2015). De asemenea, a fost înregistrată o creştere semnificativă a numărului de solicitări pentru consultanţă tehnică, în anul 2016 înregistrându-se 414 solicitări faţă de 297 în 2015.

Ca urmare al acestor solicitări şi verificării sau analizării documentaţiilor tehnice au fost emise 77 avize de securitate la incendiu (faţă de 68 în 2015), 6 (0 in anul 2015) avize de securitate la incendiu pentru încadrare în parcelă a construcţiilor ( 0 în anul 2015), 78 autorizaţii de securitate la incendiu (47 în anul anterior).

Inspecţia de Prevenire a planificat şi executat în anul 2016 un număr de 1348 controale de prevenire din care 28 la obiective de investiţii, 227 au fost executate la operatori economici, 4 la obiective SEVESO, 998 la  instituţii, 1 la construcţii hidrotehnice, 4 la puncte de comanda şi 95 la localităţi.

Media numărului de controale raportat la numărul de inspectori cu atribuţii de control este de 90 controale, ISU Teleorman situându-se între inspectoratele care au desfăşurat controale peste media naţională, aşa cum reiese din statistica IGSU.

Scăderea numărului de controale la operatori economici rezidă din faptul că, în anul 2016, au fost executate acţiuni de control a instituţiilor publice la care au fost organizate secţii de votare atât la alegerile locale, cât şi pentru Parlamentul României.

La nivelul Inspecţiei de Prevenire au fost constatate un număr de 4598 deficienţe privind normele de prevenire a incendiilor şi protecţie civilă, din care 844 au fost înlăturate operativ, iar dintre aceste nereguli constatate 3017 au fost sancţionate conform prevederilor legale.

In anul 2016 cadrele Inspecţiei de Prevenire au aplicat 3002 sancţiuni contravenţionale, din care: 2646 avertismente verbale, 154 avertismente scrise şi 202 amenzi contravenţionale în cuantum de 682200 lei. Nu au fost dispuse măsuri complementare. În constatarea şi sancţionarea contravenţiilor s-a evidenţiat o scădere a numărului amenzilor contravenţionale de la 288 (în anul 2015) la 202 (în anul 2016), ceea ce a antrenat scăderea cuantumului acestora.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.