În prima lună a anului 2016, la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Teleorman erau înregistrate pentru a beneficia de pensie de urmaş peste 11.600 de persoane. Comparativ cu ultimii doi ani, numărul celor care beneficiază în prezent de acest tip de sprijin financiar este în uşoară scădere.
Numărul total de pensii de urmaş aflate în evidenţele Casei de Pensii la finele lunii ianuarie 2016 era de 11.614 beneficiari, comparativ cu perioada similară a anului trecut când numărul beneficiarilor de pensie de urmaş era de 11.629, iar în ianuarie 2014 numărul beneficiarilor de pensie de urmaș era de 12.405.
Au dreptul la pensie de urmaș copiii și soțul supraviețuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.
Potrivit CJPP Teleorman, copiii au dreptul la pensie de urmaș până la vârsta de 16 ani, iar dacă își continuă studiile într-o formă de învațământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani; pe toata durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile anterior. Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți reprezintă insumarea drepturilor de urmaș, calculate dupa fiecare părinte.
De asemenea, la pensie de urmaș are dreptul și soțul supraviețuitor. Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel putin 15 ani. În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus .
Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel putin 1 an.
De altfel, pensie de urmaș primește soțul supraviețuitor, indiferent de vârsta și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau tuberculozei și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut; pe o perioada de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut, precum și soțul supraviețuitor care are în îngrijire la data decesului susținatorului, unul sau mai mulți copii, în vârstă de până la 7 ani. Acesta din urmă beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut .
Cuantumul pensiei de urmaș se stabileste prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți. Astfel, pentru un singur urmaș pensia se stabilește la 50% din punctajul mediu luna realizat de susținător, pentru 2 urmași – 75% și pentru 3 sau mai mulţi urmași – 100%.
Soțul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie. (C.P.)