Sport

“Nu se ştie nimic cert!” – starea de spirit la FCM Alexandria

lixandruMai sunt câteva zile până la primul joc oficial din această vară pentru FCM Alexandria şi nimic nu s-a lămurit, în privinţa eşalonului la care se va activa, lotul de jucători sau antrenorii echipei. “Nu avem foarte multe date vizavi de echipă, la acest moment”, ne-a declarat joi după-amiază unul din membrii Comitetului Director al clubului FCM, Gheorghe Pisică, care a încercat să “transfere” puţin responsabilitatea către preşedintele clubului, Emanoil Stoica.

Acesta însă, în ultima perioadă cel puţin, ezită să spună ceea ce se întâmplă la echipă, dar situaţia tinde să devină una critică. Faptul că nu mai sunt jucători sub contract cu clubul – unii din aceşti şi-au exprimat deja intenţia de a părăsi echipa, sub motivaţia că nu vor să joace la nivel de Liga a 4-a, sau nu vor să li se reducă salariile, că se apropie primul joc oficial, dar nu s-a făcut nici un antrenament, iar despre banca tehnică nu se ştie (aproape) nimic.

Ce este sigur, până la momentul de faţă, în această stare de incertitudine, este faptul că luni, 15 iulie a.c. lotul echipei FCM Alexandria se va reuni, în vederea pregătirilor. Iar de acest lucru se va ocupa ultimul antrenor al echipei, din sezonul precedent, Nicu Lixandru. Întrebat despre acest subiect, tehnicianul alexăndrean în vârstă de 58 de ani, a confirmat faptul că a fost anunţat de reluarea pregătirilor. “Într-adevăr, am fost sunat de conducerea clubului că vom relua pregătirile luni după-amiază. Atât pot să spun acum, vă daţi seama că şi eu am aflat, din presă, despre zvonurile legate de echipă”, a declarat telefonic Nicu Lixandru, cel care a menţionat doar faptul că până acum trebuiau reluate pregătirile.

Miercuri, 17 iulie, FCM Alexandria va juca în Cupa României, la Roşiorii de Vede, cu Sporting; vom vedea ce va fi la meciul respectiv – în primul rând dacă se va disputa, apoi, vom vedea cu cine va juca FCM-ul, atâta timp cât, chiar cei 11 jucători aflaţi sub contract, nu s-a efectuat o perioadă de acomodare la efort a jucătorilor.

B.Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.