O serie de reguli din sistemul sanitar s-au modificat de la 1 aprilie, odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru şi a pachetelor de servicii medicale.
Potrivit DSP Teleorman, una dintre modificări prevede calendarul de vaccinare şi prevede imunizarea copiilor prin Programul naţional de imunizare ce va fi făcută exclusiv de către medicii de familie şi nu prin reţeaua de medicină şcolară, ca până acum, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii.
Noul calendar este valabil pentru anii 2015- 2016 şi a fost publicat în Monitorul Oficial din 2 iunie 2015, prin Ordin de Ministru, fiind aplicat de la data publicării. Vaccinările vor fi programate de către medicul de familie, conform calendarului de vaccinări din România, iar carnetul de vaccinări va fi solicitat de către medic, la fiecare consultaţie. La finalul carnetului de vaccinări, apar “Cele 7 reguli de aur” în administrarea vaccinurilor, respectiv: 1. Nu excludeţi posibilitatea vaccinării copilului dumneavoastră numai din cauza unor prejudecăţi sau informaţii eronate. 2. Nu administraţi nici un vaccin fără recomandarea medicului. 3. Vaccinul se va administra numai dacă există indicaţia de vaccinare şi nu există contraindicaţii. 4. Vaccinul se administrează după consultul medicului şi numai în prezenţa acestuia. 5. Vaccinarea se face după schema stabilită, iar calendarul de administrare a dozelor trebuie respectat. 6. După vaccinare, copilul va fi supravegheat atent de aparţinători în primele 24 de ore şi chiar până la 5 zile pentru sesizarea, la timp, a manifestărilor unor eventuale reacţii postvaccinale. 7. Dacă după vaccinare starea copilului se modifică, în sensul că pot apărea simptomele unor reacţii postvaccinale, vă adresaţi urgent medicului. (C.P.)