Economie

Nouă planuri de afaceri, selectate în cadrul concursului AgeNT / Câștigătorii vor primi un capital de aproximativ 25.000 euro

Asociația “Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor EUROPROJECT (CCMP EUROPROJECT), în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman, anunță câștigătorii concursului de planuri de afaceri din cadrul proiectul AgeNT (cod MySMIS 154154). Au fost selectate nouă planuri de afaceri, care vor primi un capital de până în 123.737,50 lei (aproximativ 25.000 euro) pentru demararea propriei afaceri. Concursul s-a adresat tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare a Forței de Muncă.

Planurile de afaceri selectate în cadrul concursului AgeNT sunt din domenii diverse: activități stomatologice, de înfrumusețare, producție publicitară, activități ale agenților și brokerilor de asigurări, activități suport pentru interpretare artistică (spectacole), închiriere și leasing de bunuri recreaționale și echipament sportiv. Rezultatele evaluării planurilor de afaceri depuse și numele câștigătorilor sunt publicate pe pagina proiectului: www.proiect-agent.ro.

În următoarea etapă a proiectului, reprezentanții celor nouă afaceri declarate câștigătoare în concursul de planuri de afaceri AgeNT vor participa la program de mentorat cu întreprinzători cu experiență. Conform calendarului proiectului, 31 decembrie 2022 este data limită până la care trebuie înființate firmele de către câștigătorii concursului de planuri de afaceri. Funcționarea și dezvoltarea afacerilor finanțate va fi monitorizată permanent, inclusiv în perioada de sustenabilitate, pentru a minimiza riscul de eșec al acestora, precum și pentru a asigura dezvoltarea afacerilor, nu doar supraviețuirea pe piață.

Proiectul AgeNT este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, apelul „VIITOR PENTRU TINERII NEETs I” și are drept obiectiv general creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile. De asemenea, proiectul urmărește îmbunătățirea nivelului de competențe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile. Proiectul se derulează în perioada 1 iulie 2022 – 31 decembrie 2023 și are un grup țintă de 378 de tineri NEETs.

Bugetul proiectului este de 4.948.386,34 lei, din care 1.113.637,5 lei reprezintă subvențiile acordate celor nouă firme înființate în cadrul proiectului.

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, utilizați următoarele date de contact: Jianu Mirabela – manager de proiect: 0758.099.670, e-mail office@europroject.org.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.