Eveniment

Nicu Cristea a picat testul poligraf – Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia

Nicu-1Nicu Cristea a fost testat cu detectorul de minciuni, iar rezultatul a fost cel pe care anchetatorii îl aşteptau, adică a relevat că acesta minte în legătură cu faptul că nu a cunoscut-o pe Eliza. Deşi testul poligraf nu este probă în instanţă, acesta vine să le confirme anchetatorilor că sunt îndreptăţiţi să îl suspecteze că a omorât-o pe Eliza şi că sunt pe drumul bun în ancheta pe care o derulează. Astfel, surse susţin că în cadrul testului poligraf sunt puse mai multe tipuri de întrebări, unele dintre ele considerate întrebări cheie, care atestă dacă persoana supusă detectorului de minciuni spune adevărul sau minte. Deşi a răspuns tare şi răspicat la întrebările esenţiale care i-au fost adresate de specialist, cele referitoare la agresiunea asupra victimei Eliza Dragne, şi s-a arătat sigur pe el, respectiv „Ai bătut-o vineri seară pe Eliza?” sau “Ai strâns-o de gât pe Eliza?”, la care Nicu Cristea a răspuns „Nu”, rezultatul testului a demonstrat că acesta “a avut o atitudine nesinceră”.

Nici Curtea de Apel nu a crezut în totala nevinovăţie a acestuia, iar în data de 4 decembrie a respins contestaţia depusă de Nicu Cristea la decizia instanţei din Teleorman cu privire la arestarea preventivă pentru 30 de zile dispusă de Tribunalul Teleorman. Astfel, în soluţia pe scurt dată de CAB se arată că “respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorul-inculpat Cristea Nicu Alin, împotriva încheierii din data de 25.11.2014, pronunţată de Tribunalul Teleorman (….) şi obligă pe contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 50 lei va fi suportat din fondurile MJ”. Decizia CAB este definitivă. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.