Politic

Nicolae Bădănoiu, primarul orașului Videle: “Cu fonduri europene și ale primăriei, Spitalul orășenesc va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generație”

– Domnule primar Bădănoiu, Spitalul din Videle, care aparține de primărie, este unitatea medicală cea mai mare din zona de nord a județului, cu o capacitate de primire de peste 224 de pacienți, de la copii până la persoane vârstnice. De ce dotare  tehnico-medicală dispune spitalul pentru a oferi celor care vin un diagnostic corect și un tratament adecvat?

– Am făcut investiții importante pentru dotarea spitalului, atât cu aparatură medicală modernă, cât și cu tot ce este necesar pentru îngrijirea bolnavilor, astfel încât oamenii veniți aici să fie pe deplin mulțumiți. Nu este însă de ajuns ceea ce avem acum. Ca urmare, am votat în Consiliul local un program de dotare cu aparatură medicală modernă de ultimă generație, atât din fonduri proprii ale primăriei, dar cel mai mult din fonduri europene. Este vorba de achiziționarea de aparatură medicală prin Proiectul European “PHOENIX – Împreună vom reuși”, cu titlu de folosință gratuită. Acesta este, de altfel, primul proiect european din istoria spitalului și primul proiect european medical de o asemenea anvergură, derulat și implementat la nivelul orașului Videle. În cadrul acestui program, la sfârșitul anului trecut, spitalul a fost dotat cu aparatul de gazometrie sanguină în secția ATI, monitoare de funcții vitale, lampa bactericidă pentru secția Chirurgie, un defibrilator bifazic în secția ATI, aparat magnetoterapie și aparat Shockwave în secția RMFB și, de asemenea, un turn de endoscopie digestivă. Tot în cadrul acestui program, în luna august a acestui an, spitalul a fost dotat cu un aparat de radiologie Combi diagnostic și aparatul de radiologie mobilă. O realizare deosebită este și dotarea Spitalului cu un Computer Tomograf, care va fi montat în câteva zile, urmând a primi autorizarea de funcționare. Sigur, urmează să mai luăm și altă aparatură, așa cum spuneam, de ultimă generație în așa fel încât Spitalul din Videle să rivalizeze cu multe alte spitale din zonă și chiar din țară.

– Am înțeles că toate au fost luate cu fonduri europene, ceea ce este de apreciat. Am citit o listă de câteva pagini în care era trecută multă altă aparatură medicală, precum și de întreținere. Poate Primăria Videle să susțină din bugetul propriu un asemenea spital?

– Am reușit în general să asigurăm tot ce este nevoie într-o unitate spitalicească, cu multe eforturi pentru că bugetul nostru nu este unul prea mare, cum au alte primării chiar din județ. Dar, așa cum am reușit până acum, eu, personal, cred că împreună cu  consilierii din Consiliul Local Videle vom reuși să acoperim toate cheltuielie necesare funcționării în cele mai bune condiții, pentru binele și în folosul locuitorilor din Videle și al celor care vin din alte localități. Noi nu putem să primim fonduri financiare de la Ministerul Sănătații sau de la alte instituții de sănătate pentru că, atunci când spitalul a trecut de la Petrom, a fost dat sub formă de SRL, ceea ce este destul de dificil pentru noi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.