Sorin Ovidiu Bălan
Mătuşa mea, care are aproape optzeci de ani, este extrem de atentă de fiecare dată ca de 1 aprilie să nu fie păcălită. Aşa că refuză să dea crezare oricărei informaţii pe care o aude (mai greu, ce-i drept), indiferent din ce domeniu ar fi ea. Experienţa de-o viaţă a învăţat-o că există păcăleli mai mult decât proaste sau nelalocul lor, făcute unor oameni mai sensibili, care au dus la adevărate dezastre. De aceea, este foarte atentă la tot ce află şi trece imediat prin filtrul credibilităţii de ziua păcălelilor, pentru că un dezastru pornit dintr-o glumă nelalocul ei poate veni inclusiv la optzeci de ani.
Dimineaţă, înainte încă de micul dejun, a aflat că nu toate informaţiile venite de 1 aprilie sunt păcăleli. Spre exemplu, aceea că frigiderul era gol, era o informaţie cât se poate de exactă şi adevărată. Aşa că din puţinii bănuţi care îi rămăseseră din pensie a mers să-şi cumpere câte ceva de la magazinul de la parterul blocului. Acolo a întâmpinat-o cu adevărat ziua de 1 aprilie.
Doi domni, de vârstă ceva mai fragedă decât mătuşă-mea, dar nu cu mult, se păcăleau unul pe altul. Discutau aprins despre scumpiri. Scumpiri la carburanţi. Unul dintre domni, foarte distins altminteri, făcea nişte socoteli, desigur păcălitoare, dar pe care celălalt se prefăcea că le ascultă atent şi le crede: „De ce să scumpească, domnule cu 7 eurocenţi, pentru ca apoi să dea înapoi la marii consumatori? De ce ne scărpinăm olteneşte, dacă o scumpire cu doar 4,6 eurocenţi pentru toată lumea ar fi rezolvat totul. Ar fi însemnat un plus la bugetul de stat de 2 miliarde. Aşa, se scad din ei, 500.000, facilităţile transportatorilor”. Cel de-al doilea, nu s-a lăsat nici el mai prejos. A tras una şi mai gogonată: „Măcar dacă banii ar fi folosiţi pentru ce s-a spus şi nu vor merge în alte găuri negre. Să facă, domnule, autostrăzi, că trebuie”.
Mătuşa mea i-a admirat pe cei doi domni. Cum găsiseră ei cu cale să se păcălească de 1 aprilie. Cu date şi cifre concrete. Voia chiar să se amestece în discuţie şi să le spună că pe ea nu o pot păcăli sau speria cu o astfel de gogoriţă.. Nu are maşină, deci, nu pune benzină de la pompă şi nici nu-i trebuie autostrăzi, pentru că nu are cu ce să meargă pe ele. Apoi a cumpărat, ca de obicei, patru ouă, o pâine şi doi cremvurşti de pui. Vânzătoarea i-a cerut însă pe ele mai mulţi bani decât de obicei. Mătuşă-mea şi-a zis că vrea să-i facă o mică şotie. Era doar 1 aprilie. Apoi a înţeles că totul e adevărat. Chiar se scumpiseră. „De la acciză, mamaie”, după cum i-a explicat vânzătoarea.
Afară, în faţa magazinului, celor doi domni li se mai adăugase unul, care spunea: „Nu trebuie să nu se scumpească”.
Mătuşa mea a urcat tristă înapoi în bloc. Din cele patru ouă pe care le cumpărase, ca de obicei, dăduse două înapoi, pentru că venise la magazin, tot ca de obicei, cu bani ficşi. Şi fusese pusă în dilemă: La ce să renunţe? La două ouă, sau la un cremvurşt?
Şi nu a fost păcăleală, deşi era 1 aprilie.
