Cea mai mare surpriză a debutului de sezon la Liga a 4-a s-a consemnat în jocul Udinese Uda clocociov – Sporting Roşiorii de Vede, încheiat cu victoria gazdelor, 2-1 (au marcat (Udeanu 35, Barbu 56 / Bujorescu 88). A fost rezultatul care a schimbat liderul, dar mai ales înfrângerea care a agitat apele la echipa roşioreană, deoarece pretenţiile şi obiectivele anunţate încep să se îndepărteze. Întrebat despre eşecul de la Uda clocociov, preşedintele clubului Sporting, Gabriel Vlădulescu, s-a dezlănţuit la adresa jucătorilor, pe care îi consideră principalii vinovaţi pentru eşecul de sâmbătă.
“A fost o înfrângere pe care puteam să o evităm, dacă eram suficienţi de deştepţi. Nu avem nici o scuză, pentru că am jucat împotriva unui adversar care a avut două şuturi pe portă, imparabile însă, iar noi n-am ştiut să jucăm cât să câştigăm. N-am ce să spun despre joc, cred că meritam să nu pierdem, dar aşa se întâmplă când o echipă îşi doreşte mai mult. Unii jucători au demonstrat că nu înţeles şansa care li s-a oferit, de aceea noi am preferat să dăm credit acestor tineri şi n-am vrut să aducem jucători mai vârstnici, dar experimentaţi. Am preferat să mergem pe mâna tinerilor, eu sunt adeptul acestei idei, la fel ca şi antrenorul Şoavă, însă vrem să vedem şi din partea jucătorilor aceeaşi atitudine, dar se pare că unii dintre ei nu vor să înţeleagă acest lucru. Nu-i nici o problemă, chiar în aceste zile vom da primele sancţiuni, unul din jucătorii care a avut a doua şansă, Cândea, este vizat în mod direct, dar mai sunt şi alţii! Vreau să fiu bine înţeles, am oprit aceşti tineri şi am mers pe mâna lor pentru că am considerat că au calitate, că pot face faţă pretenţiilor noastre! Dacă nu va fi aşa, nu-i nici o problemă, vom mai aştepta un sezon, însă vom elimina jucătorii care nu pot sau nu vor să joace aşa cum li se cere!” – a declarat luni dimineaţă preşedintele sportingului, Gabriel Vlădulescu.