Concursul “Mândru de România”, un eveniment organizat de Primăria Alexandria şi Consiliul local al municipiului are ca scop stimularea exprimării creative a copiilor de şcoală generală, a patriotismului, iubirii de neam şi ţară, promovarea simbolurilor naţionale (imn, drapel, stema, zi naţională), a culturii tradiţionale, a literaturii, muzicii, obiceiurilor şi tradiţiilor naţionale, a artei şi religiei, a ştiinţei şi a valorilor naţionale.
Organizatorii lasă concretizarea acestor elemente în timpul alocat unei şcoli în concurs la libera alegere a acestora.
Concursul se va desfăşura de Ziua Naţională a României, 1 decembrie 2015.
Potrivit regulamentului, ordinea intrării unităţilor de învăţământ în concurs va fi stabilită prin tragere la sorţi. Confirmarea prezenţei la extragere se va realiza până la data de 7 noiembrie, în scris.
Durata momentului prezentat va fi de maxim 10 de minute, din momentul în care îşi încep reprezentaţia în faţa juriului. În cazul în care se vor depăşi minutele alocate, şcolile vor fi depunctate. Numărul de elevi participanţi în cadrul concursului “Mândru de România” va fi de maxim 25, şcolile care depăşesc acest număr riscând să fie depunctate.
Juriul va fi format din un reprezentant al Consiliului Local Alexandria şi persoane publice, stabilite şi invitate de către organizatori. Din juriu nu vor face parte reprezentanţi ai şcolilor sau orice persoană care ar putea afecta în mod părtinitor calitatea jurizării. Notarea se va face de la 1 la 10, iar criteriile de jurizare vor fi: originalitate, autenticitate, complexitate, surprinderea elementelor semnificative ale temei “Mândru de România”, respectarea numărului de participanţi, respectarea timpului maxim alocat defilării.
Premiile vor fi acordate de Primăria municipiului Alexandria şi Consiliul Local.