Eveniment

Municipalitatea alexăndreană a devansat acțiunile de dezinsecție pe raza orașului/ Tratament terestru și prin pulverizare aeriană, până vineri

Serviciul public de interes local Administrația Domeniului Public Alexandria va aplica, până vineri, 17 august, un plan de combatere a țântarilor, astfel încât să fie asigurată și folosirea substanțelor active pentru combaterea țânțarilor din specia Aedes albopictus, informează municipalitatea alexăndreană. Inițial, acțiunea de dezinsecție fusese programată pentru perioada 20 – 24 august.

„Actiunea de dezinsecție a fost reprogramată pentru intervalul 12 – 17 august. Tratamentul se va efectua atât terestru (începând cu data de 12 august, orele 24.00), cât și prin pulverizare aeriană (începând cu seara zilei de 16 august), cu substanțe din grupa principală 3, respectiv Aqua K-Othrine”, se arată într-o informare a Primăriei Alexandria.

Autoritățile recomandă crescătorilor de albine din municipiu să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine.

Totodată, autoritățile fac o serie de recomadări și pentru populație, respectiv: evitarea expunerii la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi; utilizarea substanțelor chimice repelente împotriva țânțarilor; împiedicarea pătrunderii țânțarilor în casă (plase protecție la ferestre); utilizarea substanțelor insecticide în locuințe / în jurul locuinței; asigurarea desecării bălților de apă din jurul gospodăriei; îndepărtarea recipientelor de apă stagnată și gunoiul menajer. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.