Week-end-ul care tocmai a trecut a fost destul de încins pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă, aproximativ 400 de teleormăneni au cerut ajutorul medicilor de la Salvare.
Pe lângă cazurile obişnuite, au fost multe persoane cu probleme digestive din cauza abuzurilor alimentare, foarte multe persoane au încercat să se sinucidă şi a crescut mult, de aproape trei ori, numărul copiilor bolnavi şi al cazurilor de căzături şi alte accidente. Mulţi dintre cei care au solicitat ajutor erau suferinzi de hipertensiune şi, pe fondul temperaturilor ridicate, s-au simţit rău.
Astfel, potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă s-au înregistrat nu mai puţin de 399 de solicitări, la care medicii specialişti au intervenit în timp util.
Cele mai multe solicitări au fost pentru dureri abdominale sau de spate, durerile abdominale fiind de ordin digestiv în cea mai mare parte, iar numărul acestora a depăşit cu mult numărul solicitărilor din week-end-urile precedente, aproape 150 de teleormăneni sunând la 112 pentru această afecţiune. Dificultăţile de respiraţie s-au dovedit a fi pe locul doi în topul afecţiunilor la care au intervenit medicii de pe ambulanţe, în intervalul 18 – 21 iulie 2014, peste 70 de persoane prezentând probleme de respiraţie. Pe locul trei s-au clasat cazurile de cefalee, durerile de cap, solicitările în acest sens fiind de circa 65 de apeluri. Un număr ridicat de solicitări, s-au înregistrat şi în cazul copiilor bolnavi, peste 60 de micuţi necesitând ajutor medical de urgenţă, mare parte pentru afecţiuni digestive însoţite de stări febrile. Cazurile de căderi sau alte accidente au fost la fel de multe, 51 de persoane ajungând la spital cu diferite leziuni şi fracturi din cauza căzăturilor. Nu au lipsit din peisaj nici cazurile de agresiuni, 23 de persoane fiind agresate în urma unor altercaţii.
Tentativele de suicid au depăşit şi ele cu mult normalul cazurilor din week-end, 43 de persoane încercând să-şi pună capăt zilelor la finele săptămânii trecute.
Durerile toracice, cazurile de intoxicaţii, sângerările, diabetul zaharat, alergiile, arsurile, sau accidentele de altă natură, au reprezentat celelalte cauze pentru care au acţionat medicii Serviciului de Ambulanţă Teleorman. (C.P.)